Vă prezentăm mai jos rezumatul principalelor modificări legislative din luna mai 2019: Procedura privind acordarea indemnizației de creștere copil Leg
|
|
- Miruna Nistor
- 4 ani în urmă
- Vzualizari:
Transcriere
1
2 Vă prezentăm mai jos rezumatul principalelor modificări legislative din luna mai 2019: Procedura privind acordarea indemnizației de creștere copil Legea 89/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 340 din 03 mai 2019 Actul normativ aduce modificări privind procedura de acordare a indemnizației de creștere copil până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap, astfel: - Se majorează plafonul veniturilor ce se pot realiza pe perioada acordării indemnizației (venituri de natura celor ce au fost luate în calcul la calcul indemnizație), de la 3 la 5 ori nivelul minim al indemnizației (nivel plafon modificat: lei = 5 x 2,5 x indicatorul social de referință). În cazul unui nou concediu de creștere copil (inclusiv adopție), început în termen de 12 luni de la finalizarea concediului anterior, dacă indemnizația este mai mică decât indemnizația primită pentru concediul anterior, se va acorda indemnizația primită anterior. Angajare pensionari, ucenici Legea 93/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 354 din 08 mai 2019 Prezentul act normativ aduce modificări privind următoarele: - Persoanele fizice ce îndeplinesc condițiile standard de pensionare au dreptul să desfășoare în continuare activitate salariată, pentru o perioadă maximă de 3 ani peste vârsta standard de pensionare. În această situație angajatul trebuie să depună o cerere cu minim 30 de zile înainte de îndeplinirea condițiilor standard de pensionare si cu acordul angajatorului, își poate păstra funcția. Astfel, contractul inițial încetează și se va întocmi un nou contract de muncă. - Angajatorul este obligat să aprobe concediul pentru creșterea copilului, însă perioada se stabilește de comun acord cu angajatul; - Angajatul care se întoarce din concediu creștere copil, are obligația de a anunța angajatorul cu 30 de zile înainte de reluarea activității. - Ucenicii care, după perioada de probă, încetează contractul de ucenicie din motive imputabile lor, nu mai pot beneficia de un program de ucenicie decât după o perioadă de 2 ani de la data încetării contractului. 2
3 Cota redusa TVA 5%, amnistia fiscală - OUG 31/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 23 mai 2019 Cota redusă de TVA 5% Conform acestor reglementări, începând cu 1 Iulie 2019 a fost redusă cota TVA pentru produsele ecologice, tradiționale și montane de la 9% la 5%, în vederea creșterii consumului acestora (diminuarea prețului). Modificări conținut D112 - Ordin 2165/2019 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 404 din 23 mai 2019 Prin prezentul Ordin se aprobă modelul și conținutul declarației D112 - Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidenta nominală a persoanelor asigurate, respectiv se introduce declararea CAS pentru zilieri. Cota redusă de 5% se va aplica și pentru livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, ecologice, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Livrarea acestor alimente va fi însoțită de copia documentului de recunoaștere/atestare/certificare eliberat de autoritatea competentă, cu excepția livrării efectuate către consumatorul final. Amnistia fiscală Termenele de plată CASS pentru venituri extra salariale aferente perioadei se modifică astfel: Data primirii deciziei de impunere În perioada După Termen de plată 120 de zile de la , respectiv de zile de la data primirii deciziei Termen de plată cu anticipație 60 de zile de la , respectiv de zile de la data primirii deciziei Bonificație pentru plata cu anticipație 10% din sumele de plată 10% din sumele de plată Astfel, dacă decizia de impunere a fost primită de contribuabil în perioada (data intrării în vigoare a OUG), termenul de plată este de 120 de zile de la data intrării în vigoare a OUG, respectiv ; 3
4 Iar dacă decizia de impunere a fost primită după data intrării în vigoare a OUG, respectiv , termenul de plată este de 120 de zile de la data primirii deciziei. În plus pentru plata cu anticipație a sumelor datorate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a OUG , respective 60 de zile de la data primirii deciziei de impunere primită după , se acorda o bonificație de 10% din sumele datorate. Pentru veniturile extra salariale realizate de persoane fizice în perioada , precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, dacă veniturile realizate au fost mai mici decât salariul minim brut aferent respectivului an corespunzător pe durata de activitate se anulează obligația CASS. În această situație dacă decizia de impunere a fost deja emisă, aceasta se va anula, iar dacă decizia nu a fost încă emisa nici nu se va emite. Pentru persoanele care au plătit deja contribuția există opțiunea de a solicita restituirea sau compensarea cu alte datorii fiscale. Modalitate depunere Declarație Unică, restituire taxă înmatriculare OUG 35/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 427 din 30 mai 2019 Conform actului normative se abrogă obligația de a depune Declarația Unică doar prin mijloace electronice de transmitere la distanta. Astfel, aceasta se va putea depune și fizic, la ghișeul Organelor fiscale competente. De asemenea, actul prevede că restituirea taxei de primă înmatriculare a autoturismelor se face fără compensarea cu alte sume datorate de contribuabil. Obligația plații TVA la vânzarea de imobile când prin valoarea prețului cesiunii se depășește plafonul de scutire TVA CJUE C-265/2018 Akvile Jarmuskiene Situația prezentată Curții de Justiție Europeană: - O persoană impozabilă, respectiv o societate din Lituania, încadrată ca și întreprindere mică, fiind neplătitoare de TVA (are venituri sub plafonul necesar de înregistrare), efectuează o livrare de bunuri: teren și construcție. Construcția este situată pe terenul respectiv, făcând obiectul aceluiași contract și vândute aceluiași cumpărător, însă tratate distinct în contract, având un preț diferit pentru fiecare. - În urma vânzării, societatea depășește plafonul pentru întreprinderi mici, însă fiind neplătitoare de TVA la momentul vânzării, nu colectează TVA pentru această tranzacție. 4
5 Decizia inițiala a autorității fiscale: - Compania are obligație de a colecta TVA pentru unul din bunurile ce fac obiectul contractului, respectiv pentru cel care a determinat depășirea plafonului. Decizia CJUE: - Deoarece cele două bunuri sunt legate între ele prin natura lor și sunt vândute aceluiași cumpărător, în cadrul aceluiași contract, iar plafonul pentru întreprinderi mici este depășit ca urmare a acestei tranzacții, societatea are obligația de a plăti TVA pentru întreg ansamblul vândut. Proiecte și acte normative în discuții Modificări și clarificări pentru modul de aplicare a facilitaților fiscale în sectorul construcțiilor - Proiect adoptat de Guvern în dar nepublicat în Monitorul Oficial Conform Proiectului, salariul minim pentru domeniul construcțiilor începând cu va fi de minim lei, pentru un program normal de 167,333 ore/lună. Rezultând astfel faptul că salariul minim pentru acest domeniu va putea depăși și suma de lei. De asemenea, conform Proiectului sunt introduse noi coduri CAEN pentru care se aplica facilitățile fiscale, respectiv: 2351 Fabricarea cimentului; 2352 Fabricarea varului și ipsosului; 0520 Extracția cărbunelui inferior; 2399 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a. (bitum, smoala etc.) Se aduc clarificări și în ceea ce privește calculul cifrei de afaceri: - Pentru firmele nou-înființate, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care aplică scutirea; - Pentru firmele existente la 01 ianuarie a fiecărui an, baza de calcul reprezintă cifra de afaceri cumulata pe anul fiscal anterior. În cazul în care în anul anterior cifra de afaceri cumulată din activitățile aferente CAEN prevăzute la art. 60, este peste 80% inclusiv, se aplică facilitățile fiscale tot anul în curs. - Pentru firmele existente, care nu au realizat 80% din cifra de afaceri din domeniile specifice în anul anterior, pentru aplicarea facilitaților pe anul în curs se va lua în calcul cifra de afaceri cumulata de la începutul anului în curs, inclusiv luna în care se aplică scutirea. - Cifra de afaceri luată în calcul cuprinde manopera, materialele, utilajele, transportul, echipamentele, dotările și alte activități auxiliare necesare desfășurării activităților din codurile CAEN specifice. Se include și producția realizată și nefacturată. 5
6 În acest Proiect se prezintă și clarificări legate de valoarea salariului pentru aplicarea facilitaților, astfel: - Salariații beneficiază de facilitați chiar dacă au salariu realizat mai mic de lei cauzat de: concediu medical, protecție sociala, suspendări, concedii fără plată, absențe nemotivate, contracte cu timp parțial, angajări în timpul lunii; încetări de activitate în timpul lunii. - Prin urmare, dacă un salariat are contract cu normă parțiala de 4 ore/zi și salariu de lei/lună, beneficiază de facilitățile fiscale. - Pentru salariații cu venit brut lunar de peste lei, partea din venitul brut lunar ce depășește lei nu va beneficia de facilitați. Scutire de impozit pe venit pentru jurnaliști și modificări obligații CAS, CASS pentru contracte cu normă parțială Proiecte adoptate de Senat dar nepublicate în Monitorul Oficial Pentru activitățile de jurnalism desfășurate în baza unui contract de muncă și/sau contract de drepturi de autor la Senat s-a înregistrat un Proiect care prevede scutirea de impozit pe venit pentru aceste tipuri de venituri. De menționat este faptul că pe rolul CCR exista o excepție de neconstituționalitate a scutirii de impozit pe venit pentru angajații in domeniul IT, explicația fiind încălcarea principiului egalității în fața legii. De asemenea, la Senat s-a înregistrat un Proiect care prevede eliminarea obligației de a plăti CAS si CASS la nivelul salariului minim brut pentru angajații cu norma parțială sau cu plata în acord, al căror salariu este sub salariul minim. De menționat este faptul ca pentru a intra în vigoare aceste proiecte trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial. Pentru informații suplimentare consultanții noștri vă stau la dispoziție. Persoană de contact departament taxe: Simona Stănculescu Senior Tax Advisor Mobil: simona.stanculescu@gsr-expertise.ro Website: Departamentul Taxe Data: 7 Iunie
Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal Sfârșitul lunii octombrie vine cu noi propuneri de modi
Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal Sfârșitul lunii octombrie vine cu noi propuneri de modificări ale Codului fiscal, cu aplicare, în cazul în
Mai multTabel comparativ art. 60 pct 5 constructii
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov Serviciul Asistență pentru Contribuabili Articolul 60 punctul 5 din Codul
Mai multMicrosoft Word modificari Cod fiscal - OUG 43 din 18 iunie
OUG 43/2019 Editura Confisc art. 60 Volumul 1 OUG 43/2019 M. Oficial nr. 507/21.06.2019 Se aplica în 30 zile de la data intrării în vigoare a OUG Scutiri Art. 60 - Sunt scutiţi de la plata impozitului
Mai multAPEX_Team_Noutati_legislative_5_2019
Anul 2019 Numărul 5 APEX Team International Noutăți legislative Str. Heleșteului 15-17, Sector 1 București - 011986 România Telefon: + 40 (0) 31 809 2739 Fax: + 40 (0) 31 805 7739 E-mail: office@apex-team.ro
Mai multORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 31/2019 din 14 mai 2019 privind acordarea unor facilități fiscale și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 pri
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 31/2019 din 14 mai 2019 privind acordarea unor facilități fiscale și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanței de
Mai multMicrosoft Word - dec_070_2013.doc
DECLARAŢIE DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ/ DECLARAŢIE DE MENŢIUNI pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere 070 Nr. de operator de date cu caracter
Mai multModificări aduse Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal
Modificări aduse Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal Am sumarizat în cele ce urmează cele mai importante modificări şi completări aduse de Hotărârea de Guvern nr. 284 / 27 aprilie 2017 (
Mai multAPROB MANAGER (DIRECTOR) George IVAȘCU REGULAMENT INTERN DE ACORDARE A VOUCHERELOR DE VACANȚĂ PENTRU SALARIAȚII TEATRULUI TINERETULUI METROPOLIS, AFER
APROB MANAGER (DIRECTOR) George IVAȘCU REGULAMENT INTERN DE ACORDARE A VOUCHERELOR DE VACANȚĂ PENTRU SALARIAȚII TEATRULUI TINERETULUI METROPOLIS, AFERENT PERIOADEI 01.01.2019 31.12.2019 În temeiul Dispoziţiei
Mai multNormele de aplicare a noului Cod Fiscal
Normele de aplicare a noului Cod Fiscal Hotărârea de Guvern nr. 1/2016, Monitorul Oficial nr. 22/13 ianuarie 2016 aprobă normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind noul Cod Fiscal, care
Mai multSediu social: Piața Națiunilor Unite nr. 9, bloc 107, sector 5, Bucureşti tel.: fax: Punct de lucru: Piaț
Către: Antreprenorii parte in contractele de achizitie publica de executie de lucrari incheiate cu C.N.I. S.A. Referitor la: impactul prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea
Mai multSumar legislativ – Modificări aduse Codului Fiscal
Sumar legislativ Modificări aduse Codului Fiscal Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 79/8 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul
Mai multOUG nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru complet
OUG nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018
Mai multORDIN Nr. 2165/837/743/2019 din 10 mai 2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 112 "Dec
ORDIN Nr. 2165/837/743/2019 din 10 mai 2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor
Mai multTax Alert noiembrie 2017 Sumar În data de 10 noiembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 79/2017 privind modificarea
Sumar În data de 10 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 79/2017 privind modificarea Codului fiscal, cu intrare in vigoare de la 1 ianuarie 2018. În stransă legatură cu OUG 79/2017,
Mai multREGULAMENT privind acordarea voucherelor de vacanță pentru personalul din cadrul Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi Nr. 863 din Aprobat de c
REGULAMENT privind acordarea voucherelor de vacanță pentru personalul din cadrul Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi Nr. 863 din 15.05.2019 Aprobat de către Consiliul de Administraţie în ședința din 15.05.2019
Mai multKlaus Iohannis a promulgat noua lege a pensiilor. Ce trebuie
Klaus Iohannis a promulgat noua lege a pensiilor. Ce trebuie sa stie pensionarii Elena Deacu, Presedintele Klaus Iohannis a promulgat luni noua lege a pensiilor, care prevede ca punctul de pensie va creste
Mai multDeloitte
Tax Alert 31 mai 2018 În acest număr: Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, modificate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal au fost modificate și completate
Mai multNOTA DE FUNDAMENTARE
Ordonanţă de urgenţă 3 2017-01-06 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal Monitorul Oficial al României nr 16 din 2017-01-06 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la
Mai multuntitled
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CABINET PREŞEDINTE SECRETAR DE STAT PROIECT DE O R D I N Nr. din de aprobare a Regulamentului intern privind acordarea voucherelor
Mai multORDIN Nr. 1209/999/180/2018 din 30 ianuarie 2018 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a "Declarației pri
ORDIN Nr. 1209/999/180/2018 din 30 ianuarie 2018 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale,
Mai multDeloitte
Legal Alert 17 mai 2019 În acest număr: Au intrat în vigoare noi reguli privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor În Monitorul Oficial nr. 340 din 03.05.2019 a fost publicată Legea
Mai mult22 iunie 2016 Comunicat de presă Procedurile de acordare a indemnizației și concediului pentru creșterea copilului, simplificate de la 1 iulie 2016 Pr
22 iunie 2016 Comunicat de presă Procedurile de acordare a indemnizației și concediului pentru creșterea copilului, simplificate de la 1 iulie 2016 Procedurile de acordare a indemnizației și concediului
Mai multORDIN Nr. 1369/2019 din 21 mai 2019 pentru aprobarea Procedurii de acordare a bonificațiilor pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere
ORDIN Nr. 1369/2019 din 21 mai 2019 pentru aprobarea Procedurii de acordare a bonificațiilor pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanță în anul 2018 a declarației unice privind
Mai mult0897 bt + poze:Layout 1.qxd
PARTEA I Anul 178 (XXII) Nr. 897 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Vineri, 31 decembrie 2010 SUMAR Nr. Pagina HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI 1.397. Hotărâre privind modelul, conținutul, modalitatea
Mai multMicrosoft Word - CF Seminare 4 5 Rezolvari.doc
2. Contabilitatea imobilizărilor 2.1 Contabilitatea imobilizărilor corporale 1. (A se vedea documentele justificative din suportul pentru seminarul 4) R1. Înregistrarea facturii de cumpărare a maşinii
Mai multLEGE Nr. 156/2000 din 26 iulie 2000 *** Republicată privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PU
LEGE Nr. 156/2000 din 26 iulie 2000 *** Republicată privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 227 din 25 martie
Mai multMicrosoft Word - Configurari salarii CONSTRUCTII valabil cu 1 ian 2019.doc
Configurari calcul salarii conform OUG 114/2018 valabile pentru domeniul CONSTRUCTII din ianuarie 2019 1. Constante Personal Salarizare 2. Nomenclator contributii Nomenclatorul pentru contributii, in cazul
Mai multAnexa 1 procedura CAS si CASS din oficiu
Anexa nr. 1 Procedura privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice Cap.I. Dispoziţii generale 1. (1)
Mai multUn an și jumătate de guvernare PSD Principalele realizări economice și sociale iulie 2018
Un an și jumătate de guvernare PSD Principalele realizări economice și sociale iulie Pensionari Creșterea punctului de pensie +26,2% +60% 871,7 917,5 1.000 1.100 Creșterea pensiei minime 400 520 640 Dec.
Mai multORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare,
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și
Mai multPARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură,
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară Parlamentul României
Mai multAlerta Fiscala Nr. 13 din Consultant Fiscal Adrian Benta Tel
Alerta Fiscala Nr. 01 din 01.01.2016 Consultant Fiscal Adrian Benta www.bentaconsult.ro adrian@bentaconsult.ro Tel: 0723 530 139 Fax: 0311 043 869 Monitorul Oficial nr. 0988 din 31 decembrie 2015 Lege
Mai multPayroll Tax Insights
/ Tax & Law 2019 Modificări salariale în domeniul construcțiilor conform OUG 114/2018 09.04.2019, București Madalina Nicola, Head of Accounting & Payroll Noerr Finance & Tax Alicante Berlin Bratislava
Mai multWord Pro - D 87 din 2012.lwp
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI BOTOSANI DECIZIA NR. 87 din 27.11.2012 privind solutionarea contestatiei formulata
Mai multPrincipalele modificări ale Codului Muncii privesc următoarele teme: 1. Criteriile de performanţă 2. Perioada de probă 3. Preavizul 4. Contractul indi
Principalele modificări ale Codului Muncii privesc următoarele teme: 1. Criteriile de performanţă 2. Perioada de probă 3. Preavizul 4. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată 5. Concediul
Mai multCuprins Acte normative relevante... A 10 Angajaţii bugetari... A Terminologie. Personalul bugetar... A 20/ Terminologie. Raporturile jurid
Cuprins Acte normative relevante... A 10 Angajaţii bugetari... A 20 1. Terminologie. Personalul bugetar... A 20/001 2. Terminologie. Raporturile juridice... A 20/003 Concediul de odihnă... C 10 1. Reglementare...
Mai multMETODOLOGIE PRIVIND ACORDAREA DE SALARII DIFERENȚIATE PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR ȘI NEDIDACTIC Documente de referință: Legea 53/2003 Codul Muncii,
METODOLOGIE PRIVIND ACORDAREA DE SALARII DIFERENȚIATE PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR ȘI NEDIDACTIC Documente de referință: Legea 53/2003 Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Mai mult112 DECLARAȚIE PRIVIND OBLIGAȚIILE DE PLATĂ A CONTRIBUȚIILOR SOCIALE, IMPOZITULUI PE VENIT ȘI EVIDENȚA NOMINALĂ A PERSOANELOR ASIGURATE Perioada de ra
112 DECLARAȚIE PRIVIND OBLIGAȚIILE DE PLATĂ A CONTRIBUȚIILOR SOCIALE, IMPOZITULUI PE VENIT ȘI EVIDENȚA NOMINALĂ A PERSOANELOR ASIGURATE Perioada de raportare Lună An Declarație rectificativă Declarație
Mai multMicrosoft Word - ORDIN nr1099
ORDIN nr. 1099 din 23 iunie 2016 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
Mai multLege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale Parlamentul Rom
Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale Parlamentul României adoptă prezenta lege. I. Legea nr. 16 din 17
Mai multPARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci Bucureşti, Nr. 4c-2/566/2016 Plx 335/2016 BIROULUI PERMANENT
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci Bucureşti, 4.01.2017 4c-2/566/2016 Plx 335/2016 BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR Vă înaintăm, alăturat, raportul
Mai multOrdonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 344 /2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţiona
Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 344 /2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale Reglementările Legii nr. 344/2006 privind detaşarea
Mai multMicrosoft Word _2016 Nota de fundamentare-OUG salarizare.doc
NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ Ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ Descrierea situaţiei
Mai multMicrosoft Word - buletinul_informativ_ _ doc
BULETIN INFORMATIV privind actele normative cu incidenţă în materie fiscală publicate în Monitorul Oficial în perioada 11 15 ianuarie 2016 1. Legea nr. 4/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
Mai multMicrosoft Word - ord act industria de aparare.doc
ORDONANTA DE URGENTA nr. 95 din 20 iunie 2002 (*actualizata*) privind industria de aparare (actualizata pana la data de 26 aprilie 2004*) EMITENT: GUVERNUL - *) Textul initial a fost publicat in MONITORUL
Mai multPowerPoint Presentation
NEWSLETTER I APRILIE 2011 Modificarea Codului Muncii (Legea nr. 40/2011) Legea nr. 40/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii a fost publicata, joi, in Monitorul Oficial.
Mai multMicrosoft Word - versiunea D yy.doc
DECLARATII: versiunea 3200208.06 (05.07.2018) WinMENTOR 859.04. Angajatii cu contracte tip "Cumul pensie" nu mai sunt raportati ca fiind asigurati la somaj. Sume restante de natura salariala: prime, concedii
Mai multAM_Ple_LegReport
21.3.2019 A8-0206/218 218 Considerentul 12 (12) Astfel de criterii echilibrate ar trebui să se bazeze pe conceptul legăturii suficiente a unui conducător auto cu teritoriul unui stat membru gazdă. Prin
Mai multHotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea c
2018-846 Hotărâre 10-31 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor al României nr necesare
Mai multMicrosoft Word - CP nr 9 castig salarial_noiembrie_2014.doc
ROMÂNIA INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ Biroul de presă B-dul Libertăţii nr.16, sector 5, Bucureşti Tel/Fax: 021 318 18 69; Fax 021 312 48 75 e-mail: romstat@insse.ro; biroupresa@insse.ro Embargo ora
Mai multMINISTERUL SĂNĂTĂŢII
GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari În temeiul art. 108 din
Mai multORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 14 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate EMITENT:
Mai multHotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea titlului VII Taxa pe valoarea adăugată din Normele metodologice de aplicar
Hotărâre 213 2019-04-10 Guvernul României pentru modificarea şi completarea titlului VII Taxa pe valoarea adăugată din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate
Mai multHG 1/2016 Normele metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal SECTIUNEA 3: Scutirea de impozit a profitului reinvestit 11. (1) In a
HG 1/2016 Normele metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal SECTIUNEA 3: Scutirea de impozit a profitului reinvestit 11. (1) In aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Codul fiscal,
Mai multAnexa nr.3 Scutiri si reduceri la impozitele si taxele locale 1. Se aproba scutirea de la plata impozitului pe cladiri, in conformitate cu prevederile
Anexa nr.3 Scutiri si reduceri la impozitele si taxele locale 1. Se aproba scutirea de la plata impozitului pe cladiri, in conformitate cu prevederile art.456 alin.(2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul
Mai multWord Pro - De5c47~1.lwp
DECIZIA NR. 9 DIN 06.03.2006 Privind : solutionarea contestatiei formulate de!" #$$$ $# Directia Generala a Finantelor Publice Vrancea a fost sesizata de!!" #$$$ $# % " & " ' ( % () raportul de inspectie
Mai multModificările Codului muncii (III). Probleme privind concediile de odihnă: clarificări parţiale
Modificările Codului muncii (III). Probleme privind concediile de odihnă: clarificări parţiale Horațiu Sasu, jurist și economist, consultant în afaceri în Sibiu Modificările Codului muncii elimină prevederea
Mai multDECIZIE Nr. 634/2018 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^27 alin. (1) lit. e) și ale art.
DECIZIE Nr. 634/2018 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^27 alin. (1) lit. e) și ale art. 296^30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Mai multProiect Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul forței de muncă În temeiul art. 108 din Constituţia României, repub
Proiect Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul forței de muncă În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Mai multuntitled
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CABINET PREŞEDINTE SECRETAR DE STAT PROIECT DE O R D I N Nr. din privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale
Mai mult010
010 DECLARAŢIE DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ / DECLARAŢIE DE MENŢIUNI PENTRU PERSOANE JURIDICE, ASOCIAŢII FAMILIALE ŞI ASOCIERI FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ 1. FELUL DECLARAŢIEI 1.1. Declaraţie de înregistrare
Mai multNOTĂ DE FUNDAMENTARE
Hotărâre 883 2017-12-14 Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe
Mai multNr.contract de finantare: 130/ Titlul Proiectului: Abordare integrata a politicilor sociale si medicale prin formularea de politici publice
Nr.contract de finantare: 130/ 7.06.2018 Titlul Proiectului: Abordare integrata a politicilor sociale si medicale prin formularea de politici publice alternative de catre societatea civila Axa prioritara
Mai multEY Romania Agenda obligațiilor fiscale 2019
EY Romania Agenda obligațiilor fiscale EY Romania Agenda obligațiilor fiscale Calendar Calendar 2020 IANUARIE FEBRUARIE MARTIE IANUARIE FEBRUARIE MARTIE 2 3 4 5 6 2 3 2 3 2 3 4 5 2 7 8 9 0 2 3 4 5 6 7
Mai multOrdonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulteri
Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare Luând în considerare prevederile Programului de
Mai mult010
020 DECLARAŢIE DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ / DECLARAŢIE DE MENŢIUNI PENTRU PERSOANE FIZICE ROMÂNE 1. FELUL DECLARAŢIEI 1.1. Declaraţie de înregistrare i 1.2. Declaraţie de menţiuni i 2. Date de identificare
Mai multPowerPoint Presentation
ALERTA FISCALA NEWSLETTER MODIFICARI FICALE SI CONTABILE Monitorul Oficial al Romaniei nr. 703 / 15.11.2013 Ordonanta de Urgenta pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571 / 2003 privind Codul Fiscal
Mai multORDIN Nr. 1099/2016 din 23 iunie 2016 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 66/2016 pentru mod
ORDIN Nr. 1099/2016 din 23 iunie 2016 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
Mai multDIRECTIVA (UE) 2018/ A CONSILIULUI - din 4 decembrie de modificare a Directivei 2006/ 112/ CE în ceea ce privește armo
7.12.2018 L 311/3 DIRECTIVE DIRECTIVA (UE) 2018/1910 A CONSILIULUI din 4 decembrie 2018 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește armonizarea și simplificarea anumitor norme din sistemul
Mai multMicrosoft Word - CF seminar 9 - Contabilitatea decontarilor cu tertii 2
CONTABILITATEA DECONTĂRILOR SALARIALE ŞI SOCIALE ȘI CU BUGETUL STATULUI 1.1 Noţiuni teoretice privind decontările salariale şi sociale Contabilitatea decontărilor cu personalul cuprinde drepturile salariale,
Mai multFIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul a
FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul absolvirii: Specialitatea: Vechime în învățământ: Gradul
Mai multMicrosoft Word - Istoric Modificari declaratii WM.doc
ISTORIC MODIFICARI DECLARATII Versiunea 3200208.15 (11.01.2019) WinMENTOR 862. Incepand cu aceasta versiune, ar trebui sa nu mai apara situatia in care nu se lanseaza in executie aplicatia, in special
Mai multNEWSLETTER NR Tratamentul fiscal al avantajelor de natură salarială ELABORAT DE GHEORGHE STREȘNA LAURENȚIU STANCIU
NEWSLETTER NR.46 07.12.2018 Tratamentul fiscal al avantajelor de _ ELABORAT DE GHEORGHE STREȘNA LAURENȚIU STANCIU CONSULTANTA@ACCOUNTING-LEADER.RO Pe lângă salariul de bază, tot mai mult, angajatorii adoptă
Mai multCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PREJMER ANEXA LA HCL Nr.42/ /2009 Schema de ajutor de minimis in vederea scutirii de la plata obligatiilor fiscale la
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PREJMER ANEXA LA HCL Nr.42/ 31.07./2009 Schema de ajutor de minimis in vederea scutirii de la plata obligatiilor fiscale la bugetul local al comunei Prejmer, pentru societatile
Mai multLegea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 01 iulie 201
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Text publicat în M.Of. al României. În vigoare la 01 iulie 2017 Transparența veniturilor salariale la 31.03.2018 Art.
Mai multNOTĂ DE FUNDAMENTARE
EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
Mai multMicrosoft Word - Tax and Legal Alert no. 36_PwC_ro
PwC România Modificări aduse noului Cod fiscal şi noului Cod de procedură fiscală 11 noiembrie 2015 Pe scurt A fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 50 / 2015 prin care se modifică şi completează Codul
Mai multproiect de hotarare salarii club sportiv Hunedoara
ROMÂNIA PROIECT DE HOTĂRÂRE JUDEŢUL HUNEDOARA NR. 531/11.12.2017 MUNICIPIUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. /2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul
Mai multPayroll Tax Insights
/ Payroll Tax Insights Modificări ale facilităților fiscale acordate salariaților 13.03.2018, Bucharest Madalina Nicola, Head of Accounting & Payroll Noerr Finance & Tax Alicante Berlin Bratislava Brussels
Mai multMicrosoft Word - Revista_Universul_Juridic_nr_ _PAGINAT_.doc
Revista 118 Universul Juridic nr. 4, aprilie 2018, pp. 118-138 Actualitate legislativă III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂ ABSTRACT Several codes were amended in April 2018: the Fiscal Code, the Fiscal Procedure
Mai multSinteza-4_2019_a5.pdf
ROMÂNIA INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ SINTEZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-SOCIALI 4/2019 PAGINA ALBA C U P R I N S Pagina Evoluţia produsului intern brut 4 Structura produsului intern brut 4
Mai mult*Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 1*
*Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 1* ANEXA Nr. 2 INSTRUCȚIUNI pentru completarea formularului (300) Decont de taxă pe valoarea adăugată Formularul (300) Decont de taxă pe valoarea adăugată
Mai multCONSILIUL CONCURENŢEI СОВЕТ ПО КОНКУРЕНЦИИ PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI DECIZIE Nr. ASO-42 din mun. Chişinău Plenul Consiliului Concurenţ
CONSILIUL CONCURENŢEI СОВЕТ ПО КОНКУРЕНЦИИ PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI DECIZIE Nr. ASO-42 din 06.06.2019 mun. Chişinău Plenul Consiliului Concurenţei, acționând în temeiul art. 41 al Legii concurenţei
Mai multMicrosoft Word - regulament vouchere vacanta DAS afisare .doc
Nr.10387/16.05.2019 REGULAMENT Privind acordarea voucherelor de vacanta pentru personalul Directiei de Asistenta Sociala Braila: - functionari publici - personal contractual - asistenti personali ai persoanelor
Mai multDIRECTIVA (UE) 2018/ A CONSILIULUI - din 20 decembrie de modificare a Directivei 2006/ 112/ CE privind sistemul comun a
27.12.2018 L 329/3 DIRECTIVE DIRECTIVA (UE) 2018/2057 A CONSILIULUI din 20 decembrie 2018 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește
Mai multMicrosoft Word - MIND SOFTWARE SRL IASI.doc
1 MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE `5 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi Str. Anastasie Panu nr.26, Iasi Tel : +0232 213332 Fax :+0232 219899
Mai multMINISTERUL FINANȚELOR AL REPUBLICII + MOLDOVA SERVICIUL FISCAL DE STAT МИНИСТЕРСТВО ФИНАНСОВ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА ГОСУДАРСТВЕННАЯ НАЛОГОВАЯ СЛУЖБА ORDIN
MINISTERUL FINANȚELOR AL REPUBLICII + MOLDOVA SERVICIUL FISCAL DE STAT МИНИСТЕРСТВО ФИНАНСОВ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА ГОСУДАРСТВЕННАЯ НАЛОГОВАЯ СЛУЖБА ORDIN ПРИКАЗ mun. Chişinău мун. Кишинэу 2017 Nr. Cu privire
Mai multGUVERNUL ROMANIEI
GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 255/2010 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare,
Mai multWord Pro - D 83 din 2012.lwp
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI BOTOSANI DECIZIA NR. 83 din 01.11.2012 privind solutionarea contestatiei formulata
Mai multMicrosoft Word - Revista_Universul_Juridic_nr_ _PAGINAT_.doc
Actualitate Revista Universul legislativă Juridic nr. 1, ianuarie 2017, pp. 89-105 89 III. ACTUALITATE LEGISLATIVĂ ABSTRACT In January 2017, some amendments were made to several regulations, such as: the
Mai multDeclaratia Unica
Anexa nr.1 DECLARAŢIE UNICĂ privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice A. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI Nume Iniţiala tatălui Cod de identificare fiscală
Mai multMicrosoft Word - COMUNICAT_Mures_st_ec_soc_sept_2018.doc
DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ MUREŞ COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO SOCIALI în judeţul Mureş în perioada 01.01. 30.09.2018 I. STAREA ECONOMICĂ INDUSTRIA Industria
Mai multHOTĂRÂRE nr. 174 din 20 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şom
HOTĂRÂRE nr. 174 din 20 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă EMITENT:
Mai multNOTA DE FUNDAMENTARE
Ordonanţă de urgenţă 104 2018-11-29 Guvernul României privind implementarea Programului guvernamental growth - Contul individual de economii Junior Centenar Monitorul Oficial al României nr 1029 din 2018-12-04
Mai multLEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 (*actualizată*) privind acordarea tichetelor de masă EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 13
LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 (*actualizată*) privind acordarea tichetelor de masă EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 13 iulie 1998 Data intrarii in vigoare : 13 iulie 1998
Mai multAPROBAT Preşedintele IPÎ Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată, Valeriu Bujor 2013 REGULAMENT cu privire la retribuirea muncii în cadr
APROBAT Preşedintele IPÎ Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată, Valeriu Bujor 2013 REGULAMENT cu privire la retribuirea muncii în cadrul Institutului de Științe Penale și Criminologie Aplicată
Mai multRegulament Pensii
PROIECT REGULAMENT PENSII C.A.A. V 10.0-2016 Regulament pensii Art. 1 Exercitare dreptului la pensie din sistemul C.A.A. Dreptul la pensie, respectiv la asigurările sociale ale avocaților și urmașilor
Mai mult