Școala Națională de Studii Politice și Administrative Plan operațional al SNSPA (2014) Aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 65 din Bucureșt
|
|
- Crenguța Pop
- 4 ani în urmă
- Vzualizari:
Transcriere
1 Plan operațional al SNSPA () Aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 65 din București 1
2 1. Introducere Prezentul Plan reprezintă operaţionalizarea scopurilor, valorilor, principiilor şi direcţiilor generale de acţiune asumate de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative prin Planul Strategic 2018, aprobat de către Senatul Universităţii. Planul Operaţional stabileşte, în urma consultării structurilor SNSPA, o serie de activităţi a căror desfăşurare va contribui la îndeplinirea misiunii asumate de către universitate. De asemenea, prin prezentul Plan Operaţional, SNSPA îşi asumă recomandările formulate de către experţii evaluatori ai ARACIS în urma procesului de evaluare externă pe care l-a parcurs universitatea la finele anului Așa cum subliniază Planul strategic al SNSPA -2018, au fost formulate obiective strategice pentru fiecare dintre cele cinci dimensiuni din Carta SNSPA: 1. Dezvoltarea instituțională, 2. Cercetare, 3. Internaționalizare, 4. Relația cu studenții, 5. Relația cu mediul socio-economic. In cele ce urmeaza, aceste dimensiuni si obiective vor fi operationalizate. 2. Operationalizare dimensiuni și obiective (a se consulta paginile următoare) 2
3 Dimensiune Dezvoltare instituțională Obiectiv Obiectiv instituțional 1. Eficientizarea activităților interne Obiectiv instituțional 2. Consolidarea culturii calităţii academice în SNSPA, Obiectiv instituțional 3. Consolidarea comunicării și colaborării între cele cinci structuri ale SNSPA. Obiectiv instituțional 4. Menținerea transparenței decizionale Obiectiv instituțional 5. Îmbunătățirea bazei materiale, IT și de documentare a SNSPA Obiectiv instituțional 6. Dezvoltarea resurselor umane la nivelul SNSPA Obiectiv instituțional nr. 7. Consolidarea identității instituționale a SNSPA. Obiectiv instituțional nr. 8. Crearea unui versiuni integrate de admitere pentru programele de studiu oferite de SNSPA. Obiectiv instituțional nr. 9. Consolidarea unui sistem integrat de management la nivelul universitatii. Actiuni preconizate pentru indeplinirea Organizarea activităților prin procese și proiecte, în conformitate cu standardele internaționale în domeniu; Dezvoltarea unor politici instituţionale de stimulare a originalităţii şi creativităţii, atât în actul didactic, cât şi în cel de cercetare. Realizarea de activități profesionale și extraprofesionale comune Informarea completă și corectă a tuturor factorilor interesați și prin inițierea periodică a unor procese interne de consultare publică Asigurarea resurselor materiale necesare desfășurării activităților didactice, de cercetare și administrative. Creșterea numarului cadrelor didactice și de cercetare mai ales la nivelul Facultății de Management și Facultății de Științe Politice (Specializările Sociologie și Psihologie) Organizarea de evenimente pentru publicitatea programelor de studiu ale universității, rezultatelor cercetării etc Constituirea unei unități centralizate la nivelul SNSPA pentru coordonarea admiterii pentru programele de studiu ale SNSPA Profesionalizarea structurilor funcționale (administrative) ale universității Masurarea realizarii Responsabili Termen 3
4 Dimensiune Cercetare Obiectiv Obiectivul de cercetare nr. 1. Dezvoltarea de parteneriate intra- și interinstituționale, prin care să fie posibilă inițierea unor proiecte de cercetare inovatoare și cu impact. Obiectiv de cercetare nr. 2. Asigurarea coerenței științifice, prin crearea și respectarea unei agende de cercetare a SNSPA. Obiectiv de cercetare nr. 3. Stimularea participării cadrelor didactice la sesiuni de formare în metode și tehnici de cercetare Obiectiv de cercetare nr. 4. Diseminarea la nivel național și internațional a rezultatelor de cercetare Obiectiv de cercetare nr. 5. Înființarea de centre de cercetare Obiectiv de cercetare nr. 6. Susținerea tinerilor cercetători Obiectiv de cercetare nr. 7. Creşterea numărului de contracte de cercetare finanţate din surse naţionale şi internaţionale; Actiuni preconizate pentru indeplinirea Dezvoltarea de parteneriate Inițierea de proiecte de cercetare Crearea și actualizarea continuă a unei agende de cercetare la nivelul SNSPA Organizarea de sesiuni de formare Susținerea participării cadrelor didactice la sesiuni de formare organizate național și internațional Organizarea de conferințe internaționale, publicarea de articole și cărți și participarea la conferințe internaționale. Înființarea de centre de cercetare în domeniile stiințe politice, stiințe administrative, comunicare și relații publice, relații internaționale și studii europene, management, sociologie, psihologie. Finanțarea cercetărilor tinerelor cadre didactice (cercetare prin mini-granturi oferite de SNSPA). Sustinerea cadrelor didactice pentru depunerea de cereri de granturi de cercetare naționale și internaționale Masurarea realizarii Responsabili Termen 4
5 Obiectiv de cercetare nr. 8. Creşterea numărului de publicaţii academice Obiectiv de cercetare nr. 9. Lărgirea accesului la publicaţii de specialitate Susținerea cadrelor didactice în publicarea cercetării (cărţi, periodice etc.)articole indexate/listate în baze de date internaţionale de specialitate, editate de SNSPA sau de edituri naţionale şi internaţionale de prestigiu; Extinderea numărului de publicații de specialitate la care SNSPA oferă acces prin achiziționarea de cărți/jurnale (format tiparit) și baze de date electronice. 5
6 Dimensiune Internaționalizare Obiectiv 1. Îmbunătățirea eforturilor de promovare a SNSPA ca școală de guvernare de vocație europeană. 2. Înființarea/dezvoltarea de programe de studiu 3. Atragerea de studenți internaționali. 4. Adoptarea unor mecanisme prin care cadrele didactice să fie sprijinite să îşi contureze un profil internaţional foarte clar; 5. Creşterea numărului de cadre didactice din străinătate care să predea pentru cel puţin un semestru în SNSPA; 6. Creşterea dimensiunii internaţionale a cercetării din SNSPA şi a publicaţiilor de specialitate; Actiuni preconizate pentru indeplinirea Realizarea de campanii de promovare a programelor de studii oferite de SNSPA Acreditarea de noi programe de studiu (ciclul masteral) în limba engleză și internaționalizarea acestora prin parteneriate cu universități din afara țării. Consolidarea mobilităților universitare (ERASMUS), Promovarea SNSPA ca un pol central- și est-european de excelență în științele guvernării. Sprijinirea cadrelor didactice în dezvoltarea unui profil internațional Crearea de parteneriate cu universități de renume și realizarea de programe de schimb de cadre didactice cu acestea. Realizarea de sesiuni de informare cu participare internaționale Organizarea de conferințe internaționale Masurarea realizarii Responsabili Termen 7. Prezenţa SNSPA în dialogul european şi internaţional al Întărirea legăturilor cu organizaţii internaţionale precum Banca Mondială, UNESCO, OECD, Council of Europe, Uniunea 6
7 învăţământului superior şi al cercetării în domeniile de studii asociate guvernării 8. Încurajarea parteneriatelor cu organizaţiile/institutele străine din Bucureşti şi din România, Europeană, EUA, IAU, UNU, EQAR, ENQA, ESMU, IREG, ESU, Magna Charta Observatory of Fundamental University Values and Rights, Education International, Agence Universitaire de la Francophonie (AUF) etc. Încurajarea parteneriatelor cu organizații precum UNDP, Romanian-US Fulbright Commission, Konrad Adenauer Schtiftung, Friedrich Ebert, Institutul Cultural Francez, Hanns Seidel etc.; 7
8 Dimensiune Relația cu studenții Obiectiv studenții nr. 1. Implementarea unor procese și proceduri interne menite a asigura accesul studenților la un proces de învățare structurat, transparent și performant. studenții nr. 2. Asigurarea/facilitarea accesului la resursele materiale necesare pentru stimularea, directă și/ sau indirectă, a procesului de învățare. studenții nr. 3. Favorizarea inserției socio-profesionale a studenților, prin oferirea serviciilor de consiliere profesională și orientare în carieră. studenții nr. 4. Asigurarea studenţilor şi absolvenţilor SNSPA a cadrului instituţional de exprimare a voinţei lor; studenții nr. 5. Crearea mecanismelor prin care studenţii SNSPA să fie încurajaţi şi sprijiniţi să participe la dialogul naţional şi european al studenţilor. Actiuni preconizate pentru indeplinirea Realizarea de consultări cu studenții Realizarea de consultări cu reprezentanții studenților Construirea unui plan de acțiuni menite să asigure accesul studenților la un proces de învățare structurat, transparent și performant Crearea și actualizarea unei baze de date centralizate la nivelul SNSPA cu toate resursele de învățare și cercetare disponibile și oferirea de acces la acestea tuturor cadrelor didactice și studenților Consolidarea CECOP și extinderea activităților acestui centru Sprijinirea logistică a organizațiilor studenților, prin alocarea de spaţii corespunzătoare, dar şi de fonduri de tip catalizator, respectiv fonduri care să le permită atragerea de proiecte, iar în ceea ce priveşte absolvenţii, ar fi potrivit să se asigure condiţiile ca aceştia să activeze în interiorul unei comunități de tip alumni, eventual în cadrul unei fundații; Sprijinirea studentilor SNSPA pentru ca aceștia să activeze în organizaţiile de profil de la nivel European și național. Masurarea realizarii Responsabili Termen 8
9 studenții nr. 6. Angrenarea absolventilor SNSPA in diferite proiecte de dezvoltare instituţională sau în proiecte legate de sprijinirea studenţilor. studenții nr. 7. Construirea unei platforme de dialog si a unei strategii de informare si consiliere cu elevii (liceu/colegiu) Dezvoltarea bazei de parteneri de practic și internshipuri pentru studenți și absolvenți. Crearea unui plan de comunicare continuă cu elevii din colegii și licee, privind corectitudinea și realismul opțiunii pentru pregătirea universitară; Dezvoltarea de parteneriate cu licee (mai ales cele care au profil socio-uman) Extinderea activităților CECOP la activități de consiliere alegere cariera pentru elevii din liceele partenere SNSPA. 9
10 Dimensiune Relația cu mediul socio-economic Obiectiv mediul socio-economic nr. 1. Eficientizarea mecanismelor de dialog cu societatea mediul socio-economic nr. 2. Construirea unor mecanisme de promovare mai eficientă a programelor de studii mediul socio-economic nr. 3. Instituirea unui mecanism permanent de dialog cu absolvenţii și angajatorii acestora mediul socio-economic nr. 4. Implicarea SNSPA în proiecte care promovează valorile şi principiile unei societăţi democratice; mediul socio-economic nr. 5. Implicarea SNSPA în proiecte de diagnoză a diferitelor situaţii apărute în spaţiul social şi identificarea de politici publice corespunzătoare; Actiuni preconizate pentru indeplinirea Organizarea de consultări periodice cu diferite categorii de actori ai spaţiului social. Consolidarea comunicării electronice cu fiecare persoană din afara SNSPA interesată de munca noastră, inclusiv prin pagina web a SNSPA; Organizarea de discuţii cu elevii de liceu, promovarea ofertelor de master şi creşterea gradului de diseminare a cercetărilor derulate în SNSPA la nivelul publicului specializat dar şi a publicului larg; Realizarea și actualizarea unei rețele de alumni și consolidarea relației universitatestudent-absolvent-angajator. Realizarea de parteneriate pe proiecte care promovează valorile şi principiile unei societăţi democratice; Realizarea de proiecte/contracte pentru cercetări de diagnoză socială, politică, economică etc. Masurarea realizarii Responsabili Termen mediul socio-economic nr. 6. Consolidarea relațiilor SNSPA cu alte organizații care activează în domeniul 10
11 Promovarea dialogului dintre universitate şi alte instituţii care activează în domeniul guvernării; mediul socio-economic nr. 7. Implicarea SNSPA în proiecte educaţionale şi culturale cu autorităţile publice locale din România mediul socio-economic nr. 8. Crearea/consolidarea de parteneriate profesionale, atât în sfera cercetării aplicate, cât și în cea a formării profesionale și a consultanței. mediul socio-economic nr. 9. Oferirea sprijinului în formularea de politici, strategii, programe la nivel național. guvernării. Crearea de noi contacte și noi parteneriate în acest sens. Implicarea SNSPA în proiecte educaționale și culturale alături de Primăria Municipiului Bucureşti, ca un mod de implicare a cadrelor didactice, a angajaţilor, a studenţilor etc. în viaţa comunităţilor locale cărora le aparţin. Realizarea de parteneriate de cercetare aplicată Construirea unei unități centralizate la nivelul SNSPA care sa gestioneze relația centrelor de cercetare cu cererea de diagnoza pentru fundamentarea de politici, strategii, programe la nivel național. 11
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) Plan strategic al SNSPA ( ) București 2014 Planul Strategic a SNSPA 1
Plan strategic al SNSPA (2014-2018) București 2014 Planul Strategic a SNSPA 1 CUPRINS Listă Abrevieri 1. Introducere 3 4 2. Viziunea și misiunea SNSPA 7 3. Valori și principii ce ghidează activitatea SNSPA
Mai multMicrosoft Word - Plan managerial.docx
UNIVERSITATEA AUREL VLAICU DIN ARAD FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI SOCIALE PROGRAM MANAGERIAL PENTRU CANDIDATURA LA FUNCȚIA DE DECAN CANDIDAT Conf.univ.dr. Alina IONESCU Facultatea de Științe Umaniste
Mai mult1
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti FACULTATEA DE AUTOMATICĂ ŞI CALCULATOARE Splaiul Independenţei 313, 060042, Bucureşti, România Tel: 00 40 21 4101044 Fax: 00 40 21 3181014 www.acs.pub.ro, decanat@acs.pub.ro
Mai multȚinta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic î
Ținta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic în vederea integrării profesionale a absolvenților.
Mai mult1. ÎNVĂŢĂMÂNT Obiectiv 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de stu
1. ÎNVĂŢĂMÂNT 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de studiu nivel licență și master PLANUL OPERAŢIONAL AL FACULTĂȚII
Mai multUNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL AFACERILOR PROGRAM MANAGERIAL CANDIDATURĂ PE
UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL AFACERILOR PROGRAM MANAGERIAL 2016 2020 CANDIDATURĂ PENTRU FUNCŢIA DE DECAN al Facultăţii de Antreprenoriat,
Mai multPlanul operațional al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică în anul universitar Activitatea educațională Obiectiv Acțiune nivel p
Planul operațional al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică în anul universitar -2019 Pregătirea acțiunilor de întocmire și a dosarelor de autoevaluare pentru reacreditarea programelor de studii
Mai multCentralizator proiecte: PLAN OPERAŢIONAL BIROUL FACULTĂȚII DE INGINERIA MATERIALELOR ȘI A MEDIULUI PROIECTE PRINCIPALE PENTRU PERIOADA OCTOMBRIE 2013-
Centralizator e: PLAN OPERAŢIONAL BIROUL FACULTĂȚII DE INGINERIA MATERIALELOR ȘI A MEDIULUI PROIECTE PRINCIPALE PENTRU PERIOADA OCTOMBRIE 2013-SEPTEMBRIE 2014 Nr. Măsura Denumire 1 Dezvoltarea conceptului
Mai multEVALUAREA EXTERNĂ A CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR DIN ROMÂNIA
EVALUAREA EXTERNĂ A CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR DIN ROMÂNIA ARACIS: misiune, obiective, instrumente Prof. univ. dr.vasilica STAN CONTEXT EUROPEAN Armonizarea politicilor educaţionale în învăţământul
Mai multMinisterul Educaţiei Naţionale Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior Beneficiar: Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Ministerul Educaţiei Naţionale Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior Beneficiar: Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia MECANISME ȘI INSTRUMENTE DE CORELARE A OFERTEI EDUCAȚIONALE
Mai multMicrosoft Word - Plan operational_ACE_2014.doc
Universitatea din Craiova Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică PLAN OPERAŢIONAL PENTRU ANUL 0 PRINCIPII GENERALE Planul operaţional pentru anul 0 este elaborat în acord cu prevederile
Mai multCentrul de Consiliere și Orientare Profesională (CeCOP) SNSPA Anul universitar A. Context Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională (C
Centrul de Consiliere și Orientare Profesională (CeCOP) SNSPA Anul universitar 2014-2015 A. Context Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională (CeCOP) al SNSPA urmăreşte completarea actului educativ
Mai multROMÂNIA
ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA str. A. I. Cuza nr.13, Craiova, Romania, cod postal: 200585, fax: +40 251 411688 DEPARTAMENTUL DE CALCULATOARE
Mai multUNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII PLAN OPERAŢIONAL AL FACULTĂŢII DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII pentru anul
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII PLAN OPERAŢIONAL AL FACULTĂŢII DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII pentru anul 2014 1. Obiective şi acţiuni specifice privind managementul
Mai multFacultatea de Stinte si Mediu
Universitatea Dunarea de Jos din Galati Facultatea de Stinte si Mediu Raport de activitate pe anul 2013 Facultatea de Ştiinţe și Mediu are o tradiţie de peste 45 de ani in pregătirea absolvenţilor de liceu
Mai multPLAN OPERAȚIONAL pentru anul 2019 Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului (CAICAM) Planul operațional al Dep
PLAN OPERAȚIONAL pentru anul 2019 Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului (CAICAM) Planul operațional al Departamentului CAICAM are la bază Planul strategic de
Mai multMicrosoft PowerPoint - prezentare proces autoevaluare EUA.ppt [Compatibility Mode]
AUTOEVALUAREA INTERNĂ în vederea evaluării interna ionale a ANMB de către IEP al EUA Evaluare interna ională -ini ierea procedurii - Transmiterea formularului de aplicație la EUA 25 mai 2012; Instruirea
Mai multMicrosoft Word - PLAN OPERATIONAL SIM
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR Tel./Fax: +40 268 471626; Tel.+40 268 412921- int.157 e-mail: f-sim@unitbv.ro PLAN OPERAŢIONAL pentru perioada anului
Mai multAprobat de Senatul universitar în ședința din prin Hotărârea nr. 47 din PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂȚII EUROPENE "DRĂGAN" DI
Aprobat de Senatul universitar în ședința din 28.09.2018 prin Hotărârea nr. 47 din 28.09.2018 PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂȚII EUROPENE "DRĂGAN" DIN LUGOJ PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018/ 1 1. MANAGEMENT
Mai multMicrosoft Word - EXPUNERE DE MOTIVE.doc
DOCUMENT ÎN LUCRU EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 - Titlul proiectului de act normativ: Legea învăţământului superior Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ 1. Descrierea situaţiei actuale a)
Mai multINSTITUTUL DE RELAŢII INTERNAŢIONALE DIN MOLDOVA STRATEGIA DE INTERNAŢIONALIZARE CHIŞINĂU
INSTITUTUL DE RELAŢII INTERNAŢIONALE DIN MOLDOVA STRATEGIA DE INTERNAŢIONALIZARE 2018-2022 CHIŞINĂU - 2018 DISPOZIŢII GENERALE Strategia de internaţionalizare (în continuare Strategia) a Institutului de
Mai multROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ DIN ARAD ARAD, Bd. Revoluţiei nr , t
ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ DIN ARAD 310025 ARAD, Bd. Revoluţiei nr. 94-96, tel./fax 0040/0257/280260, e-mail: rectorat@uvvg.ro,
Mai multSituatia promovabilitatii studentilor
Aprobat in Consiliul Facultății din 07.12.2015 PLANUL OPERAŢIONAL al FACULTĂŢII ŞTIINŢA ŞI INGINERIA ALIMENTELOR pentru anul universitar 2015-2016 Planul Operaţional al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria
Mai multUNIVERSITATEA SPIRU HARET Acreditată prin Legea Nr. 443/ Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 0300
UNIVERSITATEA SPIRU HARET Acreditată prin Legea Nr. 443/5.07.2002 Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 030045 Telefon: (0040 21) 314.00.75; 314.00.76 Tel./Fax:
Mai multPROGRAM MANAGERIAL al Directorului Departamentului de Geografie, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Universitatea de Vest din Timişoara mandat
PROGRAM MANAGERIAL al Directorului Departamentului de Geografie, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Universitatea de Vest din Timişoara mandatul 2016-2020 Prezentul Program managerial este configurat
Mai multMETODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA CENTRULUI DE CONSILIERE SI ORIENTARE IN CARIERA DIN ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
Nr. înregistrare 3/CCOC / 17.01.2019 Aprobat în ședința Senatului ASE din 8 februarie 2019 PLANUL ACTIVITĂŢILOR CENTRULUI DE CONSILIERE ŞI ORIENTARE ÎN CARIERĂ DIN 2019 (1). Orientarea şi 1). Informarea,
Mai multMetodologia de autoevaluare a activității Școlii Doctorale UTCN Anexa 1 - SISTEMUL DE CRITERII, STANDARDE ȘI INDICATORI DE PERFORMANȚĂ UTILIZAȚI ÎN AC
Metodologia de autoevaluare a activității Școlii Doctorale UTCN Anexa 1 - SISTEMUL DE CRITERII, STANDARDE ȘI INDICATORI DE PERFORMANȚĂ UTILIZAȚI ÎN ACREDITAREA ȘI EVALUAREA PERIODICĂ A DOMENIILOR DE STUDII
Mai multFacultatea de Matematică şi Informatică PLAN OPERAŢIONAL 2017 Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel: Fax: e-
Facultatea de Matematică şi Informatică PLAN OPERAŢIONAL 2017 Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel: 0264.405.327 Fax: 0264.591.906 e-mail: math@math.ubbcluj.ro web: http://www.cs.ubbcluj.ro
Mai multUNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE PSHOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ CATEDRA PSIHOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ Aprobat la şedinţa C
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE PSHOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ CATEDRA PSIHOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ Aprobat la şedinţa Catedrei Proces-verbal nr., din PLAN STRATEGIC AL CATEDREI
Mai multFacultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, Cluj-Napoca Tel.: , Fax: Web page:
Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, 400027 Cluj-Napoca Tel.: 0264-401218, Fax: 0264-594835 Web page: http://www.ac.utcluj.ro Rector, Prof.dr.ing. Vasile ȚOPA PLANUL STRATEGIC
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Elaborat: Director Centru: Conf.dr. Raluca Bercea Semnătura Verificat: Director DRU
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Elaborat: Director Centru: Conf.dr. Raluca Bercea Semnătura Verificat: Director DRU: Ec. Bogdan Aldea Semnătura Aviz juridic: Consilier
Mai multUAD_Plan strategic rtf
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE ARTĂ ȘI DESIGN CLUJ-NAPOCA PLAN STRATEGIC 2013 2016 RECTOR PROF.DR. RADU SOLOVĂSTRU PREȘEDINTE SENAT PROF.DR. IOAN SBÂRCIU 1 CUPRINS I. CUVÂNT ÎNAINTE, p.3
Mai multROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ DIN ARAD ARAD, Bd. Revoluţiei nr , tel./fax 00
ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ DIN ARAD 310025 ARAD, Bd. Revoluţiei nr. 94-96, tel./fax 0040/0257/280260, e-mail: rectorat@uvvg.ro, web: www.uvvg.ro
Mai multPLAN MANAGERIAL
Universitatea Transilvania din Braşov Facultatea de Inginerie Tehnologică Motto: Un lider bun îi determină pe oameni să creadă în el Un lider foarte bun îi determină pe oameni să creadă în ei înşişi PLAN
Mai multREGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie 2012 Dată revizuire 1: martie 2016 Dată revizuire 2:
Mai multData:
Proiect: Dezvoltarea capacității Ministerului Educației Naționale de monitorizare și prognoză a evoluției învățământului superior în raport cu piața muncii, cod SIPOCA 3 Beneficiar: Ministerul Educației
Mai multPlan managerial ultima pagina Marius Mosoarca902.pdf
PLAN MANAGERIAL pentru candidatura la funcţia de Decan al Facultatii de Arhitectura Universităţii Politehnica din Timişoara Sef lucrari dr.ing. Marius MOSOARCA Timişoara Mai 2012 1 Datorita rolului foarte
Mai multMicrosoft Word - Plan_strategic_al_facultatii_ doc
PLAN STRATEGIC AL FACULTATII DE CONSTRUCTII 2016-2020 A. Aspecte generale Elaborarea planului strategic al Facultăţii de Construcţii în contextual specific al activităţii acesteia reprezintă ghidul managerial
Mai multDr.psih.Doru Dima Candidat LEGAL la Preşedinţia Colegiului Psihologilor din România PLAN MANAGERIAL Nr. crt. Obiectiv Managerial Beneficii Modalități
PLAN MANAGERIAL O1. Promovarea unei structuri, a unei forme de organizare, precum şi a unui sistem de alocare a resurselor care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a Colegiului. descentralizarea colectării
Mai multREGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA,FUNCŢIONAREA ŞI FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN UNIVERSITATEA,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU -PITEŞTI 2016
REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA,FUNCŢIONAREA ŞI FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN UNIVERSITATEA,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU -PITEŞTI 2016 PREAMBUL Cercetarea ştiinţifică este o componentă fundamentală
Mai multHotărâre Guvernul României privind aprobarea denumirilor calificărilor şi titlurilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar
Hotărâre 577 2017-08-09 Guvernul României privind aprobarea denumirilor calificărilor şi titlurilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I de studii în anii
Mai multPrezentare 1
Strategiile sectoriale pentru educație și formare profesională în România MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE DIRECȚIA GENERALĂ MANAGEMENT STRATEGIC ȘI POLITICI PUBLICE Cadrul strategic al educației și formării
Mai mult1
PLAN MANAGERIAL Universitatea Transilvania, Facultatea de Muzică MANDAT: PERIOADA 2016-2020 Candidat pentru funcţia de Director de department: Prof.univ.dr. habil. Filip Ignác Csaba Premise: Eficienţă,
Mai multACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283,
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 24/09.02. cu privire la aprobarea
Mai multMicrosoft Word - Fisa standarde CNATDCU_Noi_2016.docx
FIȘA INDIVIDUALĂ De calcul al punctajului la standardele CNATDCU REALIZATĂ ÎN CONFORMITATE CU OMEN 6129/2016 POZIȚIE: NUME, PRENUME: TABEL SUMATIV Criteriu Indicatori esențiali / suma indicatorilor Realizări
Mai multStr
HCA 53/05.09.2017 Director, Prof. Velicu Laurentiu STRATEGIA EVALUĂRII ŞI ASIGURĂRII CALITĂŢII EDUCAŢIEI IN LICEUL TEORETIC CAROL I FETESTI pentru perioada 2017-2020 1 SUMAR I. INTRODUCERE Misiunea CEAC
Mai multNr
CANCELARIA RECTORULUI. In atenția, Nr. înregistrare 3097/ 21.02.2017 Senatului Universității de Vest din Timișoara Facultăților din cadrul Universității de Vest din Timișoara Consiliului de Administrație
Mai multMicrosoft Word - ORDIN Nr 4843 din 1 aug 2006 IOSUD.doc
ORDIN Nr. 4843 din 1 august 2006 privind domeniile pentru studii universitare de doctorat, sistemul de criterii şi metodologia de evaluare a instituţiilor de învăţământ superior pentru aprobarea organizării
Mai multUNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, LITERE ȘI COMUNICARE Str. Lt. Stancu Ion, Nr.35, Tel: stiinte
UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, LITERE ȘI COMUNICARE Str. Lt. Stancu Ion, Nr.35, Tel: 0245-211713 e-mail: stiintepolitice@valahia.ro Plan operaţional 2015 Coordonator
Mai multPag. 1 PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT valabil începând din anul universitar , pentru anul I UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII E
Pag. 1 PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT valabil începând din anul universitar 2017-2018, pentru anul I UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Domeniul: Relații internaționale și studii
Mai multRE_QO
Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1126/2016 19.10.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1803/2016 în conformitate cu articolul 128 alineatul
Mai multMicrosoft Word - PO_MPT_2010.doc
UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" din TIMIŞOARA FACULTATEA DE MANAGEMENT ÎN PRODUCŢIE SI TRANSPORTURI Str. Remus Nr. 14-1900 TIMISOARA - ROMANIA Tel 40-256-404284 Fax: 40-256-404287 PLAN OPERAŢIONAL DE DEZVOLTARE
Mai multACADEMIA DE POLIŢIE
DECLARAŢIA DE POLITICĂ ÎN DOMENIUL CALITĂŢII A RECTORULUI ACADEMIEI DE POLITIE Alexandru Ioan Cuza - 2011- Academia de Poliţie, instituţie de învăţământ superior de tradiţie şi notorietate naţională, cu
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALEȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA REGULAMENT privind acordarea burselor de cercetare postdoc
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALEȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA REGULAMENT privind acordarea burselor de cercetare postdoctorală ale Facultății de Științe Politice, Filosofie
Mai multAM_Ple_NonLegReport
25.1.2017 A8-0389/21 21 Punctul 54 54. recomandă reducerea valorilor subvențiilor în sectorul cooperării școlare, în favoarea numărului de proiecte subvenționate, pentru a subvenționa în mod direct schimburile
Mai mult1
Regulamentul Centrului de Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă (CIDIFR) din Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) 1. Cadrul juridic şi caracteristici generale 1.1. Învăţământul
Mai multPag. 1 PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT valabil începând din anul universitar , pentru anul I UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII E
Pag. 1 PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT valabil începând din anul universitar 2017-2018, pentru anul I UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Domeniul: Relații internaționale și studii
Mai multMicrosoft Word - Leader.docx
Informații generale privind implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală prin intermediul LEADER LEADER este un instrument important pentru România în sporirea dezvoltării economice și sociale a zonelor
Mai multUNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR Str. Splaiul Unirii, nr. 176, sector 4, Bucureşti Tel: , Fax: ,
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR Str. Splaiul Unirii, nr. 176, sector 4, Bucureşti Tel: +40-21-3307900, Fax: +40-21-3308774, E-mail office@ucdc.ro Universitatea Creştinã Dimitrie Cantemir APROBAT,
Mai multUniversitatea Spiru Haret
I. DESPRE C.S.M.I. C.S.M.I este o unitate de cercetare ştiinţifică academică, organizată în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Spiru Haret, în vederea desfăşurării unei susţinute activităţi în
Mai multGHIDUL
Master - Acreditare Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior FIŞA VIZITEI în vederea acreditării programelor universitare de masterat (include FIŞA a) CERINŢE NORMATIVE OBLIGATORII,
Mai multNr. 466/ Aprobat în Consiliul Facultății din UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Facultatea de Ştiinţe Economice Str. Spiru
466/03.04.2018 Aprobat în Consiliul Facultății din 13.04.2018 UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Facultatea de Ştiinţe Economice Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114 Tel. ++40-234-542411, tel./
Mai multRAPORT PRIVIND PROCESUL DE EVALUARE COLEGIALĂ A ACTIVITĂȚII CADRELOR DIDACTICE 2016/2017 Evaluarea colegială (interevaluarea) constituie un aspect imp
RAPORT PRIVIND PROCESUL DE EVALUARE COLEGIALĂ A ACTIVITĂȚII CADRELOR DIDACTICE 2016/2017 Evaluarea colegială (interevaluarea) constituie un aspect important în procesul de asigurare a calității, fiind
Mai mult1
U N I V E R S I T A T E A V A S I L E A L E C S A N D R I D I N B A C Ă U PRIVIND ORGANIZAREA, DESFĂŞURAREA ŞI FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE COD: PREZENTA DOCUMENTAŢIE ESTE PROPRIETATEA UNIVERSITĂŢII
Mai multStrategia CEAC
I. INTRODUCERE În conformitate cu prevederile legale privind asigurarea calităţii educaţiei, se constituie şi funcţionează Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii Educaţiei în Colegiul Tehnic
Mai multProgram activitati SEM I
COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU PROGRAM DE ACTIVITATE SEMESTRUL I /2016 CURRICULUM Întocmirea raportului de analiză pentru anul scolar trecut Diseminarea Raportului Comisiei interne de evaluare si asigurare
Mai multCENTRUL DE CONSILIERE ȘI ORIENTARE ȊN CARIERǍ RAPORT Privind realizarea proiectului CNFIS-FDI , cu titlul Echitate socialǎ și consiliere pent
CENTRUL DE CONSILIERE ȘI ORIENTARE ȊN CARIERǍ RAPORT Privind realizarea proiectului CNFIS-FDI-2017-0122, cu titlul Echitate socialǎ și consiliere pentru accesul la studii universitare și dezvoltarea carierei
Mai multCurriculum vitae Europass
Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresa(e) Telefon(-oane) E-mail(uri) MAN Otilia-Rica otilia.man@ugal.ro Nationalitate(-tati) româna Data naşterii Sex Domeniul ocupaţional
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA REGULAMENT privind organizarea, desfăşurarea şi normarea activităţilor didactice la formele ID - IFR 2017 PREAMBUL Prezentul Regulament
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
UNIVERSITATEA EFTIMIE MURGU REŞIŢA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE P-ţa Traian Vuia, nr. 1-4, 320085-Reşiţa, Tel: +40 730 583027, Fax: +40 374 810712 E-mail: secretariat_fse@uem.ro, www.uem.ro PLAN DE
Mai multU N I U N E A E U R O P E A N Ă GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social Euro
Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1. Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii
Mai multMicrosoft Word - NF HG Titluri_calificari_ANC_martie_2013 (3).doc
NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărârea Guvernului privind denumirile calificărilor şi titlurile conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi
Mai multPropunerile ANOSR pentru modificarea unor indicatori aferenți fiecărei arii de performanță a activității universității, parte din Metodologia de evalu
Propunerile ANOSR pentru modificarea unor i aferenți fiecărei arii de a activității universității, parte din Metodologia de evaluare în scopul clasificării instituțiilor de învățământ superior și ierarhizării
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA COORDONAT: " " 2017 Nr. de înregistrare a planului de învăţământ UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Aprobat:
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA COORDONAT: " " 2017 Nr. de înregistrare a planului de învăţământ UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Aprobat: Senatul U.S.M. din " " 2017 Proces verbal nr. Facultatea
Mai multUNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII Bd. Mărăşti nr. 59, sector 1, Bucureşti, cod t
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII Bd. Mărăşti nr. 59, sector 1, Bucureşti, cod 011464 tel: +40 21 3182567 fax: +40 21 3182588 web: www.usab.ro/bth
Mai multUNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ REGULAMENT PRIVIND INITIEREA, APROBAREA, MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA PERIOADICA A PRO
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ REGULAMENT PRIVIND INITIEREA, APROBAREA, MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA PERIOADICA A PROGRAMELOR DE STUDII Art.1 Prezentul Regulament privind
Mai multRE_QO
Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1133/2016 19.10.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1803/2016 în conformitate cu articolul 128 alineatul
Mai multMicrosoft Word - Plan_operational_2013.doc
UNIVERSITATEA TEHNICĂ,,GHEORGHE ASACHI DIN IAŞI Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei B-dul Carol I nr. 11 IAŞI - 700506 ROMANIA Tel: +40-232-270041; Fax: +40-232-217720
Mai multMicrosoft Word - RAPORT CEAC - FSUS 2018
RAPORT al Comisiei pentru Evaluarea și Asigurarea Calității (CEAC) a Facultății de Științe Umaniste și Sociale -2018 1. Misiune, obiective, integritate academică Facultatea de Științe Umaniste și Sociale
Mai multMISIUNE Biblioteca Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia funcționează din anul 1991, an în care s-a înființat universitatea și își desfășoară
MISIUNE Biblioteca Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia funcționează din anul 1991, an în care s-a înființat universitatea și își desfășoară activitatea în conformitate cu Legea bibliotecilor
Mai multPLAN OPERAŢIONAL INSTITUŢIONAL pentru anul Consideraţii generale: Institutul Teologic Adventist este unica instituție de învățământ superior
PLAN OPERAŢIONAL INSTITUŢIONAL pentru anul 2017-2018 Consideraţii generale: Institutul Teologic Adventist este unica instituție de învățământ superior aparținând Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din
Mai multUNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR Ciclul II MASTER
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR 20182018-2019 Ciclul II MASTER OFERTA EDUCAŢIONALĂ PENTRU CICLUL II - STUDII DE MASTER Pentru anul universitar 2018/2019, oferta educațională
Mai multPlan de invatamant
PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT valabil începând din anul universitar 2016-2017, pentru anul I UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Domeniul: Studii culturale Specializarea/Programul
Mai multUniversitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca Plan strategic de Dezvoltare durabilă a Universităţii 1 PLAN STRATEGIC DE DEZVOLTARE DURABILĂ A UNIVERSITĂŢI
1 PLAN STRATEGIC DE DEZVOLTARE DURABILĂ A UNIVERSITĂŢII Dezvoltarea durabilă (sustenabilitatea) reprezintă în secolul XXI, cea mai mare provocare pentru omenire. Schimbările climatice, sărăcia şi inegalitatea
Mai multUniversitatea Babeş-Bolyai FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE Plan Operațional MANAGEMENT STRATEGIC Obiectiv Acţiuni preconizate pentru îndepl
Universitatea Babeş-Bolyai FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE Plan Operațional 2019 1. MANAGEMENT STRATEGIC 1.Continuarea implementării a. stabilirea componentelor activității academice - actualizare contracte
Mai multRAPORT ANUAL ianuarie 2016 februarie 2017 Psiholog educațional Roxana Păcurar Consilier în Carieră Ilie Minescu Director Ccoc Vlad Petcu Prorector Str
RAPORT ANUAL ianuarie 206 februarie 207 Psiholog educațional Roxana Păcurar Consilier în Carieră Ilie Minescu Director Ccoc Vlad Petcu Prorector Strategie Academică Conf. univ. dr. Irina Macsinga Februarie
Mai multMicrosoft Word - Plan de integritate Comuna Lacusteni.docx
Tel./Fax : 0250/840815, e mail: primarialacusteni@yahoo.com www.lacusteni.ro ------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Nr. 1190/31.03.2017
Mai multMicrosoft Word - Planul_strategic_2013_2016
PLANUL STRATEGIC de dezvoltare al Facultății de Electronică și Telecomunicații 2013 2016 1. Introducere Universitatea reprezintă în epoca modernă un sistem social complex al educaţiei şi un pilon central
Mai multPlanul strategic de cercetare al Universitaății pe perioada pdf
PLANUL STRATEGIC DE CERCETARE AL UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ SI F A RMACIE PE PERIOADA 2016 2020 1. ANALIZA SUMARĂ A SITUAȚIEI ACTUALE Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş este o universitate
Mai multCurriculum vitae Europass
Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) BASCH NAIDIN DELIA ILEANA Municipiul Caracal, str. Noua, nr. 19, Jud. Olt Telefon(oane) - Mobil:0766625095 0722479150 Fax(uri) E-mail(uri)
Mai multR E G U L A M E N T
M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii doctorale pentru anul universitar 2014-2015 I. PRINCIPII Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este Instituţie
Mai multNOTĂ DE FUNDAMENTARE
Hotărâre 518 2018-07-12 Guvernul României privind acordarea de stimulente financiare Monitorul Oficial al absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea României nr 607 naţională pentru absolvenţii
Mai multMicrosoft Word - L. Orban_előadas - ROMANUL nov. 3.DOC aq.doc
DISCURS/ Embargo : 3.11.2007 - Leonard Orban Comisar european pentru multilingvism Asigurarea încrederii în învăţarea limbilor străine Conferinţă, Universitatea din Bucureşti Bucureşti, 3 noiembrie 2007
Mai multPag. 1 PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT valabil începând din anul universitar UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Domeniu
Pag. 1 PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT valabil începând din anul universitar 2019-2020 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Domeniul: Relații Internaționale și Studii Europene Specializarea/Programul
Mai multACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283,
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 202/14.12.2016 cu privire la aprobarea
Mai multCOMISII DEPARTAMENT
PLANUL OPERAŢIONAL AL DEPARTAMENTULUI CALCULATOARE Programming your future, since 1966. Pag. 1 8 Cuprins 1 Introducere... 2 2 Strategia generală şi resursele umane... 3 3 Procesul de învăţământ... 4 4
Mai multCurriculum vitae Europass
Curriculum vitae Europass Informații personale Nume și prenume TEODOR CRISTIAN Adresă Str. Crinilor, nr. 3, Balotesti, Ilfov Număr telefon +40 21 352 60 43, +40721.200.222 E-mail cristian_teodor84@yahoo.ro
Mai multRAPORT PRIVIND PROCESUL DE EVALUARE COLEGIALĂ A ACTIVITĂȚII CADRELOR DIDACTICE 2017/2018 Evaluarea colegială (interevaluarea) constituie un aspect imp
RAPORT PRIVIND PROCESUL DE EVALUARE COLEGIALĂ A ACTIVITĂȚII CADRELOR DIDACTICE 2017/2018 Evaluarea colegială (interevaluarea) constituie un aspect important în procesul de asigurare a calității, fiind
Mai multGUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a programelor de post
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a programelor de postdoctorat --------------------------------------------------
Mai mult” Olăritul-meșteșug tradiţional, dar cu aplicabilitate în viaţa de zi cu zi”
Pas cu pas spre viața activă-vizită la Politehnica București Numele și adresa unității de învățământ:liceul Teoretic Petru Cercel, Târgoviște, str. lt. Pârvan Popescu, nr.94, județul Dâmbovița; Nivelul
Mai mult