MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE GHID DE ÎNSCRIERE ADRESAT PĂRINȚILOR Acest ghid se adresează părinților/tutorilor legali care
|
|
- Marcela Diaconu
- 4 ani în urmă
- Vzualizari:
Transcriere
1 GHID DE ÎNSCRIERE ADRESAT PĂRINȚILOR Acest ghid se adresează părinților/tutorilor legali care urmează să își înscrie pentru prima dată copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani în învățământul preșcolar, adică la grădiniță. Pentru o mai ușoară parcurgere, părinții/tutorii legali vor fi denumiți în continuare, părinți. Dragi părinți, Pentru a înlesni înscrierea copilului dvs. la grădiniță în anul școlar și pentru că această activitate comportă câteva noutăți în comparație cu anii precedenți vă rugăm să parcurgeți cu atenție materialul următor. Preambul După cum bine știți, în anii anteriori, înscrierea la grădinițe inducea uneori un sentiment de nemulțumire în ceea ce privește accesul corect al copiilor în grădiniță. Pentru a înlătura aceste nemulțumiri, vă aducem la cunoștință că: numărul de locuri în grădinițele brașovene a fost calculat pe baza datelor demografice oferite de Institutul Național de Statistică, acesta acoperind în totalitate numărul copiilor cu vârstă preșcolară. Totodată, noutățile introduse în acest an au menirea de a aduce o informare corectă, transparență și de a înlătura orice nemulțumire apărută în anii anteriori. Pentru aceasta, Ministerul Educației a pus la dispoziția inspectoratelor școlare și a unităților școlare o aplicație informatică dedicată înscrierii, menită să rezolve problemele cu care am fost confruntați în anii anteriori. Înscrierea și admiterea cererilor Înscrierea debutează în data de și se va derula în două etape distincte. Etapa I de înscriere 23 mai iunie 2016 Etapa a II-a de înscriere 27 iunie iulie Calendarul detaliat al activităților îl veți găsi pe site-ul web al Inspectoratului Școlar al Județului Brașov (), la unitățile școlare și la finalul acestui ghid. Pentru etapa I de înscriere veți înregistra solicitarea dvs. la grădinițele care au locuri disponibile în anul școlar Lista acestora este disponibilă pe site-ul web al
2 Inspectoratului Școlar al Județului Brașov () pentru toate unitățile și la fiecare grădiniță pentru unitatea respectivă. Cererea-tip de înscriere, disponibilă la unitățile școlare, va fi însoțită de un set de documente justificative care să demonstreze îndeplinirea criteriilor generale (enunțate în cererea de înscriere) și a celor specifice (dacă este cazul) afișate la fiecare grădiniță. Pe lângă cererea-tip, veți depune la unitatea de învățământ: o copie a certificatului de naștere al copilului; o copie a C.I. a părintelui/tutorelui/reprezentantului legal; adeverință de salariat a părintelui/tutorelui/reprezentantului legal pentru grădinițele cu program prelungit sau/și săptămânal; setul de documente justificative la care s-a făcut referire în paragraful anterior. Puteți completa maxim trei opțiuni pentru grădinițele la care există locuri disponibile. Prima opțiune, obligatorie, va fi pentru grădinița la care se depune cererea. Datele din cererea de înscriere vor fi introduse în aplicația informatică și, după validarea datelor, se va tipări o cerere-tip, direct din aplicație. Dvs., în calitate de părinte veți verifica corectitudinea datelor înregistrate și veți semna pentru validitatea acestora. Pentru semnarea de validare a datelor din cerere veți fi probabil nevoiți să reveniți în unitate la o altă dată, la care veți fi programat de conducerea grădiniței. Acest lucru se datorează faptului că numărul de cereri depuse va fi mai mare decât ritmul de introducere a datelor în aplicația informatică, având în vedere că aceste unități de învățământ (grădinițele) nu beneficiază de personal dedicat acestui tip de activitate. Ocuparea locurilor disponibile se realizează în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani-împliniți la data de În prima etapă, după încheierea perioadei de înscriere (10 iunie 2016) consiliile de administrație din grădinițe vor analiza toate cererile depuse și le vor ierarhiza în conformitate cu prevederile legale, a criteriilor generale și a celor specifice. În prima fază a admiterii cererilor, dacă numărul solicitărilor este mai mic sau egal cu numărul de locuri disponibile, toate cererile vor fi admise iar copii vor fi considerați înmatriculați. Dacă numărul solicitărilor este mai mare decât numărul de locuri disponibile, consiliul de administrație al grădiniței va admite cereri pe numărul maxim de locuri, respectând criteriile generale și specifice. Cererile respinse la prima opțiune vor intra în faza a II-a de admitere pentru grădinița de la opțiunea a II-a, cu condiția ca la aceasta să mai
3 existe locuri disponibile în urma primei faze de admitere. Dacă sunt locuri disponibile iar numărul solicitărilor este mai mic sau egal cu numărul locurilor rămase libere, cererile vor fi admise în caz contrar se aplică procedura de la prima fază. Procedura se aplică în mod similar în faza a III-a de admitere, pentru cea de-a treia opțiune din cerere (dacă este cazul). În cea de-a doua etapă de înscriere vor depune cereri părinții care nu au participat la prima etapă și cei ale căror cereri au fost respinse în prima etapă. Admiterea cererilor în cea de-a doua etapă va urmări întocmai procedura din prima etapă. Situațiile speciale apărute în urma celor două etape de admitere vor fi soluționate de comisia județeană de înscriere în baza solicitărilor depuse de părinții aflați în aceste situații. În urma încheierii celor două etape de înscriere, părinții care nu au depus cereri și cei ale căror cereri au fost respinse se pot adresa pentru înscriere conducerilor grădinițelor care mai au locuri disponibile până la începerea anului școlar Lista locurilor libere va fi publicată pe site-ul web al Inspectoratului Școlar al Județului Brașov ().
4 CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR I. REÎNSCRIEREA 4 mai 20 mai reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în anul școlar și urmează să o frecventeze în anul școlar mai afișarea listelor nominale ale copiilor reînscriși 23 mai afișarea situației locurilor disponibile după etapa de reînscriere. II. ÎNSCRIEREA COPIILOR NOU VENIȚI ETAPA I - DE ÎNSCRIERE 23 mai 10 iunie 2016 înregistrarea solicitărilor la unitatea de învățământ cu nivel preșcolar aflată pe prima poziție din cele trei opțiuni exprimate, în ordinea descrescătoare a preferințelor de înscriere în unitățile de învățământ cu nivel preșcolar care au locuri disponibile în anul școlar iunie 14 iunie 2016 faza I de admitere a cererilor iunie 2016 analizarea și ierarhizarea dosarelor/cererilor pentru opțiunea iunie 2016 afișarea listelor cu candidații admiși, respinși (dacă este cazul) și a 15 iunie 16 iunie 2016 faza a II-a de admitere a cererilor iunie analizarea și ierarhizarea dosarelor/cererilor pentru opțiunea iunie 2016 afișarea listelor cu candidații admiși, respinși (dacă este cazul) și a 17 iunie 2016 faza a III-a de admitere a cererilor. 17 iunie 2016 analizarea și ierarhizarea dosarelor/cererilor pentru opțiunea 3. Afișarea listelor cu candidații admiși, respinși (dacă este cazul) și a locurilor rămase libere (dacă este cazul). 20 iunie 2016 Termenul limită pentru afișarea, la unitățile de învățământ, a listelor copiilor înscriși/admiși în grădiniță, pentru anul școlar , după prima etapă și numărul locurilor rămase disponibile după prima etapă de înscriere. Observație! Unitățile de învățământ care nu mai au locuri disponibile după prima etapă nu pot primi cereri tip de înscriere pentru etapa a doua.
5 ETAPA a II-a DE ÎNSCRIERE 27 iunie 22 iulie 2016, înregistrarea solicitărilor părinților/tutorii legali ai copiilor care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ în prima etapă de înscriere sau care nu au participat la această etapă la unitatea de învățământ cu nivel preșcolar aflată pe prima poziție din cele trei opțiuni exprimate, în ordinea descrescătoare a preferințelor de înscriere iulie 2016, faza I de admitere a cererilor iulie 2016 analizarea și ierarhizarea dosarelor/cererilor pentru opțiunea iulie 2016 afișarea listelor cu candidații admiși, respinși (dacă este cazul) și a iulie 2016, faza a II-a de admitere a cererilor iulie analizarea și ierarhizarea dosarelor/cererilor pentru opțiunea iulie 2016 afișarea listelor cu candidații admiși, respinși (dacă este cazul) și a 29 iulie 2016, faza a III-a de admitere a cererilor. 29 iulie 2016 analizarea și ierarhizarea dosarelor/cererilor pentru opțiunea 3. Afișarea listelor cu candidații admiși, respinși (dacă este cazul) și a locurilor rămase libere (dacă este cazul). 1 august 2016, Termenul limită pentru afișarea, la fiecare unitate de învățământ, a listelor finale ale copiilor înscriși/admiși în grupa mică, mijlocie, mare, pentru anul școlar Observație! Unitățile de învățământ care nu și-au ocupat locurile vor continua înscrierile până la începerea anului școlar
Microsoft PowerPoint - METODOLOGIA CLS PREG 2019 (1).ppt [Compatibility Mode]
EDUCAT PENTRU A REUȘI! Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020 ŞCOALA GIMNAZIALĂ,, CONSTANTIN GĂVENEA TULCEA TEL 0240 531084 E-MAIL: scoalagavenea@yahoo.ro
Mai multANEXA nr. 1 la ordinul MEN nr. 3181/ privind aprobarea Calendarului Şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru
ANEXA nr. 1 la ordinul MEN nr. 3181/18.02. privind aprobarea Calendarului Şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul Şcolar -2020 CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
Mai multINFORMAŢII UTILE PENTRU INSCRIEREA IN CLS. PREGĂTITOARE In unitatea noastră vor funcţiona în anul şcolar clase pregătitoare cu
INFORMAŢII UTILE PENTRU INSCRIEREA IN CLS. PREGĂTITOARE 2019-2020 In unitatea noastră vor funcţiona în anul şcolar 2019-2020 - 2 clase pregătitoare cu 31 elevi, o clasă la Şcoala Primara nr. 1 Furcenii
Mai multINSPECTORATUL ŞCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Departamentul: Rețea școlară Procedura operaţională Organizarea și desfășurarea reînscrierii/înscrierii
Pagina 1/16 PROCEDURA OPERAŢIONALĂ PRIVIND învățământul preșcolar în anul Lista responsabililor cu elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei sau a reviziei în cadrul ediţiei procedurii de lucru: Nr.
Mai multINSPECTORATUL ŞCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Departamentul: Rețea școlară Procedura operaţională Organizarea și desfășurarea reînscrierii/înscrierii
Pagina 1/16 PROCEDURA OPERAŢIONALĂ PRIVIND școlar 2018-2019 Lista responsabililor cu elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei sau a reviziei în cadrul ediţiei procedurii de lucru: Nr. crt. Elemente
Mai multAnexa nr. 1 la ordinul MEN nr... privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual
Calendarul admiterii în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2019-2020 Data limită/ Perioada ACTIVITATEA Pregătirea admiterii 1 februarie 2019 Elaborarea planului de măsuri județean/al municipiului
Mai multMicrosoft Word - Proiect_metodologie_inscriere_invatamant_primar_2014_2015.docx
METODOLOGIE DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR pentru anul școlar 2014-2015 Cap. I Dispoziții generale Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările
Mai multFACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: / Fax: Ofici
FACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel.: 0264-405300/5176 0264-405328 Fax: 0264-591906 Oficiul admiterii: secretariat.phys@phys.ubbcluj.ro http://www.phys.ubbcluj.ro/admi
Mai multNr. UAIC: 819/ M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACT
Nr. UAIC: 819/17.01 2017 M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR pentru anul universitar
Mai multNr
Nr. 822/29.01.2018 APROBAT, INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL, Prof. Maria POP PLAN DE MĂSURI pentru pregătirea și organizarea admiterii în ul liceal și profesional de stat pentru anul școlar 2018 2019 În conformitate
Mai multORDIN nr din 18 februarie 2019 privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcola
ORDIN nr. 3181 din 18 februarie 2019 privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * actualizare la data 07-mar-2019 În temeiul
Mai multORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 3171/2015
ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 3171/ Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii Domenii: Invatamint Vigoare M.O. 103/ Ordin privind aprobarea Calendarului si a Metodologiei de inscriere a copiilor in invatamantul
Mai multAdmiterea în învãtãmântulliceal ºi profesional de stat pentru anul ºcolar
ADMITEREA în învăţământul profesional de zi cu durata de 3 ani pentru anul şcolar 2014-2015 Dispoziţii generale ART. 1 Admiterea elevilor în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, denumit
Mai multR E G U L A M E N T
M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii doctorale pentru anul universitar 2014-2015 I. PRINCIPII Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este Instituţie
Mai multORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 5069/2016 Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii Domenii: Invatamint Vigoare M.O. 841/2016 Ordin privind aprobarea Ca
ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 5069/2016 Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii Domenii: Invatamint Vigoare M.O. 841/2016 Ordin privind aprobarea Calendarului admiterii in invatamantul profesional de
Mai multUNIVERSITATEA SPIRU HARET
UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI, BUCUREŞTI Metodologie privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în cadrul programelor de studii universitare de licenţă ale
Mai multUNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIV
UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018-2019
Mai multUNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE DOCTORAT Sesiunea septembrie 2019 I. Dispoziții generale 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere
Mai multI
I. ETAPE ÎN DERULARE - PRETRANSFER CONSIMȚIT Conform calendarului mobilităților pentru etapa de pretrasfer se vor derula următoarele activități: 5-8 aprilie 2016 Înregistrarea dosarelor de pretransfer
Mai multORDIN nr din 31 august 2017 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dua
ORDIN nr. 4795 din 31 august 2017 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2018-2019 * actualizare 11.01.2018
Mai multAPROBAT
UNIVERSITARE DE LICENŢĂ LA UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI Regele Mihai I al României DIN TIMIŞOARA - în anul universitar 2019-2020 Admiterea în anul universitar 2019-2020
Mai multDocumentele aplicabile: - LEN 1/2011; - OMENCS nr.5068 din privind Organizarea, funcţionarea, admiterea şi calendarul admiterii în învăţămâ
Documentele aplicabile: - LEN 1/2011; - OMENCS nr.5068 din 31.08.2016 privind Organizarea, funcţionarea, admiterea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani; - Metodologia
Mai multRosu = anulat
Anexa nr. 19 la Metodologie C A L E N D A R U L mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2017-2018 I. Ordinea desfășurării etapelor mobilității personalului
Mai multORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 4829/2018 Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii Domenii: Can't open file: 'legaturi.myd'. (errno: 145) Vigoare M.O.
ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 4829/2018 Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii Domenii: Can't open file: 'legaturi.myd'. (errno: 145) Vigoare M.O. 787/2018 Ordin privind organizarea si desfasurarea
Mai mult710200, BOTOSANI, ROMÂNIA, tel. 0231/512885, fax 0231/ pagina web : COLEGIUL NAȚIONAL A.T. LAURIAN BO
COLEGIUL NAȚIONAL A.T. LAURIAN BOTOŞANI Anunță SCOATEREA LA CONCURS a unui post vacant de Administrator financiar I-studii superioare din cadrul compartimentului Contabilitate - perioada nedeterminată
Mai multManual de utilizare a Sistemului Informațional al Institutului Național al Justiției (SI INJ) intranet.inj.md Ver.2 Manual de utilizare a Sistemului I
Manual de utilizare a Sistemului Informațional al Institutului Național al Justiției (SI INJ) intranet.inj.md Ver.2 Manual de utilizare a Sistemului Informațional al Institutului Național al Justiției
Mai multMETODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019
METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR 2019-2020 LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019 CUPRINS CAPITOLUL I CAPITOLUL II CAPITOLUL III CAPITOLUL
Mai multMicrosoft Word - Procedura_admitere_SDG_2019_semnat.doc
METODOLOGIE de ADMITERE la SCOALA DOCTORALA DE GEOLOGIE Sesiunea SEPTEMBRIE 2019 1. Norme de organizare Concursul de admitere, din anul 2019 în cadrul Școlii Doctorale de Geologie, se va desfășura în conformitate
Mai mult.. MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE.I DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC. Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGR
Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL I 2019-2020 Methodology for Organizing the enrollment in Psycho- Pedagogical Education Program for Certification
Mai multMicrosoft Word - METODOLOGIA_admitere_LICENTA_2019_2020.doc
METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la studii universitare de licenţă în anul universitar 2019-2020 CADRUL GENERAL CAPITOLUL I: ORGANIZAREA ADMITERII Concursul de admitere
Mai multANEXA NR. 2 (Anexa nr. 19 la Metodologie) C A L E N D A R U L mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 201
ANEXA NR. 2 (Anexa nr. 19 la Metodologie) C A L E N D A R U L mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2014-2015 I. Ordinea desfășurării etapelor mobilității
Mai multRosu = anulat
C A L E N D A R U L mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2015-2016 106 ANEXA NR. 19 la Metodologie I. Ordinea desfășurării etapelor mobilității personalului
Mai multMicrosoft Word - ProceduraCazareETH
GHEORGHE ASACHI DIN IAŞI PROCEDURA PRIIVIIND CAZAREA STUDENŢIILOR FACULTĂŢIIII DE ELECTROTEHNIICĂ ÎÎN CAMPUSUL STUDENŢESC TUDOR VLADIIMIIRESCU IIAŞII COD UTII.. POS..06 ELABORAT VERIFICAT AVIZAT APROBAT
Mai multRegulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGI
Regulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGISLATIV ART. 1. - Legea nr. 1 / 2011 actualizată (Legea
Mai multC U P R I N S
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Universitatea Româno Americană Bd. Expoziţiei, nr. 1B, sector 1 Bucureşti, cod 012101, România Telefon: 0040-372.120.101 Fax: 0040-21-318.35.66 www.rau.ro Romanian-American
Mai multRosu = anulat
ANEXA nr. 19 la Metodologie, aprobată prin O.M.E.N. nr. 5460/12.11.2018 C A L E N D A R U L mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2019-2020 I.
Mai multNr
Art. 26. (1) Admiterea pentru ciclul de studii universitare de licenţă la toate domeniile de studiu din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării se face pe baza Mediei
Mai multMETODOLOGIA
UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de admitere 2019 Studii universitare de LICENŢĂ CUPRINS 1. DISPOZIŢII
Mai multAdmiterea în învăţământul liceal și profesional de stat
Admiterea în învăţământul liceal și profesional de stat ORDIN privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal și profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016 CALENDARUL admiterii
Mai multCERERE ONLINE PENTRU INSCRIEREA LA CRESA CAPITOLINA SI SECTIA DE LEGATURA (SEZIONE PONTE) ANUL 2014/15 Ghid pentru familii Domanda online iscrizioni n
CERERE ONLINE PENTRU INSCRIEREA LA CRESA CAPITOLINA SI SECTIA DE LEGATURA (SEZIONE PONTE) ANUL 2014/15 Ghid pentru familii Pagina 1 di 22 SUMAR Sumar 3 Cerere online - inscriere la cresa orasaneasca si
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, Constanţa, România Tel./Fax: ,
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, 900527 Constanţa, România Tel./Fax: +40 241 606407, +40 241 606467 E-mail: rectorat2@univ-ovidius.ro Webpage: www.univ-ovidius.ro
Mai multAdmiterea 2019 PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în cicl
PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în ciclul II studii superioare de master pentru anul universitar 2019 2020
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL
MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER la FACULTATEA DE
Mai multMicrosoft Word - Ordin_3886_2019.doc
ANEXĂ la Ordin nr. 3886/2019 din 11 aprilie 2019 (Anexa nr. 19 la metodologie) CALENDARUL mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2019-2020 I. Ordinea
Mai multAdresa+MEN+nr motiuni+judete ANUNŢ Inspectoratul Școlar Județean Prahova, cu sediul în Municipiul Ploiești, strada Democrației, nr. 35, judeţu
Adresa+MEN+nr.+3 1328+motiuni+judete ANUNŢ Inspectoratul Școlar Județean Prahova, cu sediul în Municipiul Ploiești, strada Democrației, nr. 35, judeţul Prahova, scoate la concurs un post vacant de consilier,
Mai multANEXĂ la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3886/ (Anexa nr. 19 la metodologie) CALENDARUL mobilităţii personalului didactic de pre
ANEXĂ la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3886/11.04.2019 (Anexa nr. 19 la metodologie) CALENDARUL mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar
Mai multMicrosoft Word - Regulament burse nosa
REGULAMENT privind acordarea anuală a Burselor de Merit NOSA unor studenți cu domiciliul în municipiul Bistrița I. DISPOZIȚII GENERALE Art.1. Prezentul Regulament stabileşte modul şi condițiile de acordare
Mai multMicrosoft Word - Regulament-InscriereAdmitere-master-ETTI_2019.docx
REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR DE MASTERAT LA FACULTATEA ETTI ANUL UNIVERSITAR 2019-2020 I. GENERALITĂŢI Art. 1. (1) Organizarea şi desfăşurarea
Mai mult(Microsoft Word - Anexa_I_Metodologie_de_organizare_\272i_desf\343\272urare_a_admiterii_2011site.doc)
ADMITEREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL ȘI PROFESIONAL DE STAT AN ȘCOLAR 2019-2020 1 CUPRINS I. ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL DE STAT, AN ŞCOLAR 2019-2020 Ordin privind organizarea şi desfăşurarea admiterii
Mai multMicrosoft Word - Apel selectie M5C detaliat.docx
Programul Național de Dezvoltare Rurală 14- Măsura 19 Dezvoltarea locală LEADER/ Sub-Măsura 19.4 Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare Nr. contract de finanțare subsecvent nr.1, nr. C19404901163297
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL
MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ la FACULTATEA DE
Mai multCătre,
Nr. 1632 / 21.07.2017 ANUNŢ CONCURS PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT Grădinița cu de colț cu sediul în localitatea Brad, strada Horia, nr. 25-27, județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe
Mai multUntitled-1
Anexă la Hotărârea Senatului nr. 84 din 23 iulie 2018 Președintele Senatului UDJG Prof. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu PROCEDURĂ OPERAȚIONALĂ PRIVIND RECRUTAREA ȘI SELECȚIA PERSONALULUI ÎN VEDEREA ANGAJĂRII
Mai multEtapa de mobilitate
MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ŞCOLAR 2014 2015 G H I D P R A C T I C C U P R I N S 1. ÎNCADRAREA TITULARILOR...3 2. COMPLETAREA NORMEI DIDACTICE LA NIVELUL INSPECTORATULUI
Mai multNr.689/ CALENDARUL MOBILITĂŢII PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ILFOVEAN PENTRU ANUL ŞCOLAR (modi
Nr.689/ 22.01. CALENDARUL MOBILITĂŢII PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ILFOVEAN PENTRU ANUL ŞCOLAR - 2019 (modificat cf. OMEN nr. 3017/) Aprob, Inspector scolar general,
Mai multGRADUL DIDACTIC I, SERIA (pentru candidaţii care au susţinut colocviul de admitere la examenul de grad didactic I, sesiunea ianuarie - febru
GRADUL DIDACTIC I, SERIA 2014-2016 (pentru candidaţii care au susţinut colocviul de admitere la examenul de grad didactic I, sesiunea ianuarie - februarie 2014) ELABORAREA LUCRĂRII METODICO-ŞTIINŢIFICE
Mai multCALENDAR ADMITERE 2017 Perioada de ÎNSCRIERE la concursul de admitere la FACULTATEA DE MECANICĂ: Comisia Perioada Atenţie Subcomisia 2.2 test grilă sc
CALENDAR ADMITERE 2017 Perioada de ÎNSCRIERE la concursul de admitere la FACULTATEA DE MECANICĂ: Comisia Perioada Atenţie Subcomisia 2.2 test grilă scris, la matematică domeniul: Ingineria Autovehiculelor,
Mai multCONCURSUL OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR REGULAMENT Secțiunea 1. Organizatorul și regulamentul oficial al concursului Concursul este organizat și
CONCURSUL OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR 2018-2019 REGULAMENT Secțiunea 1. Organizatorul și regulamentul oficial al concursului Concursul este organizat și desfășurat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea
Mai mult(UNIVERSITATEA TEHNICA \223GH)
UNIVERSITATEA TEHNICĂ GH.ASACHI DIN IAŞI RECTORATUL METODOLOGIE PRIVIND ADMITEREA ÎN CILCUL DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT pentru anul universitar 2007/2008 CAPITOLUL I - SCOP Scopul prezentei metodologii
Mai multDiapozitivul 1
Calendarul mişcării personalului didactic de predare/instruire practică din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2014-2015 Întocmirea listelor cuprinzând personalul didactic titular care îndeplineşte
Mai multREGULAMENT ADMITERE 2015 pentru site
REGULAMENT DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 2015 1 UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU din Piteşti REGULAMENT DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 2015 (organizarea înscrierii, condiţiile de
Mai multAnexa 1 a Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare, aprobat prin OMECTS nr
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA STR. CALEA DOMNEASCĂ, NR. 127, TÂRGOVIŞTE Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; E-mail: isj_db@yahoo.com ; WEB: www.isj-db.ro Elaborat și aprobat în consiliul
Mai multUNIVERSITATEA DIN ORADEA
UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr. 2.88/FMF/19.03.2019 METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licență, Facultatea de Medicină și Farmacie pentru anul universitar
Mai mult|N ATEN}IA STUDEN}ILOR INTERESA}I:
Aprobat în şedinţa Senatului UAUIM din data de R E G U L A M E N T privind derularea MOBILITĂŢILOR STUDENŢEŞTI din cadrul PROGRAMULUI ERASMUS+ 2019 2020 Proiecte de mobilitate în domeniul universitar cu
Mai multPROTOCOL DE COLABORARE
UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Şoseaua Berceni nr. 24, BUCUREŞTI sector 4 Tel./Fax 0213171900 E mail: ushefs@spiruharet.ro ROMANIAN MOVEMENT MC QUALITY ISO 9001
Mai multNr
EXTRAS DIN PROCESUL VERBAL AL ŞEDINŢEI CONSILIULUI FACULTĂŢII din data de 24.01.2014, ora 9.30, sala 334 Şedinţa ordinară a Consiliului facultății s-a desfăşurat în prezenţa a 18 membri (13 cadre didactice
Mai multMinisterul Educaţiei Naţionale - MEN - Ordin nr. 3886/2019 din 11 aprilie 2019 Ordinul nr. 3886/2019 pentru modificarea şi completarea Metodologieicad
Ministerul Educaţiei Naţionale - MEN - Ordin nr. 3886/2019 din 11 aprilie 2019 Ordinul nr. 3886/2019 pentru modificarea şi completarea Metodologieicadru privind mobilitatea personalului didactic de predare
Mai multOrdinul MENCS nr. 5386/ modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aproba
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ORDIN pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: ,
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: +40 213 214 667, +40 213 234 167 Fax: +40 213 216 296 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA
Mai multMETODOLOGIA (EXTRAS)
ORDIN Nr. 4829 din 30 august 2018 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019 2020 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL
Mai multINFORMAŢII REFRITOARE LA ÎNSCRIEREA CADRELOR DIDACTICE LA EXAMENELE PENTRU OBŢINEREA DEFINITIVĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI A GRADELOR DIDACTICE SE VA RESPECT
INFORMAŢII REFRITOARE LA ÎNSCRIEREA CADRELOR DIDACTICE LA EXAMENELE PENTRU OBŢINEREA DEFINITIVĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI A GRADELOR DIDACTICE SE VA RESPECTA metodologia formării continue a personalului didactic
Mai multMicrosoft Word - FSE Campulung Muscel Metodologia de admitere la studii de master docx
UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE CAMPULUNG MUSCEL METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER PENTRU ANUL UNIVERSITAR
Mai multmanual_ARACIS_evaluare_experti_v4
PLATFORMĂ DE EVALUARE ONLINE PENTRU EXPERȚII ARACIS Page 1 CUPRINS Cap 1. Procesul de evaluare 3 Cap 2. Procedura de înregistrare și evaluare 3 cap 3. Instrucțiuni de completare a formularului de înregistrare
Mai multFacultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, Cluj-Napoca Tel.: , Fax: Web page:
Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, 400027 Cluj-Napoca Tel.: 0264-401218, Fax: 0264-594835 Web page: http://www.ac.utcluj.ro Metodologia Facultăţii de Automatică şi Calculatoare
Mai multAnexa I Consiliul de Administratie PROCEDURA Privind organizarea si desfasurarea concursului de ocupare a catedrelor vacante titularizabile pentru anu
Anexa I Consiliul de Administratie PROCEDURA Privind organizarea si desfasurarea concursului de ocupare a catedrelor vacante titularizabile pentru anul scolar 2017-2018 pentru etapa de pretransfer consimțit
Mai multИнформационная система персонализации, печати и учета документов об образовании
Sistemul Informaţional Personalizare a Actelor de Studii (SIPAS) 2018-2019 Contacte http://www.ctice.md:8088/gimnaziul Telefon : (022) 44-32-37 actedestudii@ctice.gov.md Conţinutul 1 2 3 4 Locul de muncă
Mai multMAPĂ CONSFĂTUIRI Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017)
MAPĂ CONSFĂTUIRI 2017-2018 Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017) PRIORITĂȚI ALE EDUCAȚIEI PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017-2018 * I. LA NIVEL NAŢIONAL și JUDEȚEAN Prezentarea planului
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA - ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL DE STAT - ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONA
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA - ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL DE STAT - ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL DE STAT - ADMITEREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL Cuprins:
Mai multUNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr /FMF/ METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licen
UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr. 3.415/FMF/16.04.2018 METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licență la Facultatea de Medicină și Farmacie pentru anul
Mai multUNIVERSITATEA SPIRU HARET Anexa nr. 1 Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: Telefon: ( )
UNIVERSITATEA SPIRU HARET Anexa nr. 1 Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 030045 Telefon: (0040 21) 314.00.75; 314.00.76 Tel./Fax: (0040 21) 311.29.47; CISCO:
Mai multPowerPoint Presentation
ANUL ȘCOLAR 2019-2020 Cuprins 1. Date generale 2. Structură an școlar 2019-2020 3. Asigurarea manualelor școlare 4. Remedierea situației unităților fără grupuri sanitare 5. Examene naționale: Evaluări
Mai multMicrosoft Word - Metodologie de admitere doc
Rectorat Cabinetul Rectorului privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență şi de master pentru anul universitar 2015-2016 Admiterea la Universitatea Europeană
Mai multExtras din METODOLOGIA-CADRU de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin OMEN nr. 5211/
Extras din METODOLOGIA-CADRU de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin OMEN nr. 5211/02.10.2018 CAPITOLUL I Dispoziţii generale ART. 5 Structura examenului
Mai multUNIVERSITATEA „BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la masterat pentru anul universitar 2012/2013
Mai multADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL ŞI PROFESIONAL AN ŞCOLAR
ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL ŞI PROFESIONAL AN ŞCOLAR 2015-2016 LEGISLAŢIE Învăţământ liceal de stat OMEN Nr. 4432/29.08.2014 privind organizarea si desfasurarea admiterii in invatamantul liceal si
Mai multInspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova
Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova Nr. 1381/ 22.05.2019 PRECIZĂRI privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate sesiunea 2019 Concursul
Mai multPrecizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretuti
Precizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar 2019-2020 I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretutindeni, fac parte 1 : a) Persoanele care îşi asumă în
Mai multMETODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Univer
METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Universitatea Maritimă din Constanța procesul didactic este
Mai multCătre
propriu privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă şi de master pentru anul universitar 2016 2017 Admiterea la Universitatea Europeană "Drăgan" din Lugoj
Mai multmanual_ARACIS_evaluare_experti_v5
PLATFORMĂ DE EVALUARE ONLINE PENTRU EXPERȚII ARACIS Page 1 CUPRINS Cap 1. Procesul de evaluare 3 Cap 2. Procedura de înregistrare și evaluare 3 cap 3. Instrucțiuni de completare a formularului de înregistrare
Mai multEVALUARE NAȚIONALĂ CLASA A VIII-A 2017 FLUX DE LUCRU PENTRU UTILIZATOR DE TIP CENTRU DE ÎNSCRIERE (CI)
EVALUARE NAȚIONALĂ CLASA A VIII-A 2017 FLUX DE LUCRU PENTRU UTILIZATOR DE TIP CENTRU DE ÎNSCRIERE (CI) 1. CONECTAREA ÎN APLICAȚIE Aplicația este disponibilă la adresa https://evnat.edu.ro/evnat/ și pentru
Mai multGhid de utilizare pentru Platforma E-Admitere intranet.inj.md
Ghid de utilizare pentru Platforma E-Admitere intranet.inj.md Cuprins 1. CREARE DE CONT ȘI AUTENTIFICARE PE PLATFORMĂ... 4 2. INTERFAȚA PLATFORMEI E-ADMITERE... 9 2.1 PRIMA PAGINĂ... 9 2.2 DOSAR CURENT...
Mai multMINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BRASOV GRĂDINIŢA PP. NR. 11, JUDEŢUL BRASOV Str. T. VLADIMIRESCU, Nr. 33 Telefon/fax : 0268-420215 E-mail: gradinita11brasov@yahoo.com
Mai multADMITEREA
ADMITEREA în învățământul liceal de stat, în învățământul profesional de stat și în învățământul dual a absolvenților clasei a VIII-a ANUL ȘCOLAR 2019-2020 NEAMȚ, MAI 2019 ISSN 2601 6591 ISSN-L 2601 6591
Mai multMINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICATIE Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, medic stomatolog special
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICATIE Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, medic stomatolog specialist şi farmacist specialist, din sesiunea 16 octombrie
Mai multMicrosoft Word - Metodologie-admitere SDT-sept.2019.docx
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI Facultatea de Teologie Romano-Catolică Str. G-ral Berthelot 19, 010164 București 021 314 86 10 www.ftcub.ro Școala Doctorală de Teologie și Studii Religioase METODOLOGIA PROPRIE
Mai mult